Orașul Biharia a găzduit sâmbătă 10 iunie 2023, prima ediție a Campionatului Mondial de Karate WSEKU și în paralel și Campionatul European WSEKU.
Au participat sportivi din 49 de ţări , online și fizic. Pentru a reduce costurile de organizare , în ultima perioadă forul internațional a decis să comaseze aceste competiții și să le țină în paralel în aceeași locație și în aceeași perioadă.
“A fost o competiție foarte grea din toate punctele de vedere. Am avut sportivi care au urcat pe tatami și la ora 23.00. Dar deja suntem obișnuiți ca la Oradea datorită numărului mare de categorii și concurenți să se prelungească întotdeauna competitia. Sportivii mei s-au comportat exemplar și au reușit să ne aducă bucurii prin meciurile disputate chiar și la acea oră târzie " - ne-a declarat antrenorul Samurailor, Magos Robert 6 dan.
Performerul echipei de la CS Samuraiul Satu Mare a fost Magos Robert Patrick 2 dan. Acesta a obținut trei medalii la kumite U21 și seniori.
Partenerii evenimentului au fost Ministerul Educației împreună cu CS Shogunul din Oradea sub egida proaspăt înființatei Federații Mondiale Sport Karate Educational Union (World Sport Education Karate Union).

La această competiție au luat parte, fizic, şi Magos Robert Patrick, Jenei David, Groza Kevin, Nagy Tamas, legitimați la CS Samuraiul Satu Mare. Ei au concurat la proba kumite individual de la cadeți, U21 și seniori.
Rezultatele sportivilor:
Campionat Mondial:
Vicecampioni mondiali: Magos Robert Patrick - kumite seniori -75 kg, Jenei David - kumite cadeți -65 kg
Medalie de bronz : Magos Robert Patrick kumite U21 -75 kg
Campionat European :
Groza Kevin - kumite cadeți -65 kg
medalie de bronz : Jenei David și Magos Robert Patrick
loc 5 Nagy Tamas kumite cadeți -55 kg




















