Cu siguranță că Răzvan Onea e vârful generației de jucători născuți în 1998 cu care LPS Satu Mare juca semifinala Ligii elitelor împotriva Viitorului lui Gheorghe Hagi.
Onea a impresionat în Liga a 2-a la Poli Iași de unde în 2021 a ajuns la Rapid București.
Fundașul dreapta în vârstă de 25 de ani a reușit să impresioneze în anumite meciuri jucate în sezonul trecut pentru giuleșteni, motiv pentru care a fost acum răsplătit cu această prelungire a actualei înțelegeri.
Noul contract va fi valabil până la finalul sezonului 2024-2025, după cum au informat chiar cei de la Rapid, care au trecut în revistă cu această ocazie și cele mai importante borne înregistrate de Răzvan Onea în perioada petrecută de el în Giulești până în prezent.
„Răzvan Onea, fundașul nostru, a semnat prelungirea contractului cu Rapid până în 2025!
În vârstă de 25 de ani, Onea a venit în Giulești în 2021, de la Politehnica Iași, bifând 41 de meciuri în tricoul alb-vișiniu. Răzvan a marcat un gol, într-o partidă cu CFR Cluj, și a oferit trei pase decisive”, au transmis giuleștenii prin intermediul site-ului oficial al clubului.
Onea, încântat de prelungire
Așa cum era de așteptat, Răzvan Onea s-a arătat foarte încântat de acest moment din cariera sa și a vorbit în termeni laudativi despre suporterii Rapidului, dar și despre coechipieri, membri ai staff-ului tehnic și ai celui administrativ.
“Mă bucur foarte mult că am semnat un nou contract, că voi putea juca în continuare la Rapid, un club la care mă simt excelent. Suporterii sunt minunați, sunt mereu alături de noi, la fel și colegii, cei din staff, conducerea… Este o familie frumoasă și sunt fericit că pot face parte din ea”, a spus fundașul dreapta pentru sursa citată anterior.




















