Sărbătoare la Căuaș! Olimpia a împlinit 17 ani!

Sărbătoare la Căuaș! Olimpia a împlinit 17 ani!
|||
Duminică s-au jucat două restanțe în Liga a 5-a. Unirea Bercu a învins clar Olimpia Domănești, scor 5-0, iar la Căuaș, Luceafărul Decebal a trecut de Olimpia cu 4-2.
La Căuaș însă, chiar dacă echipa a pierdut, a fost sărbătoare. Olimpia a împlinit 17 ani de la înființare, iar momentul a fost punctat regulamentar cu o repriză a 3-a pe cinste!
”17 ani de existență a clubului Olimpia Căuaş! Cu bune, cu rele… au trecut deja 17 ani, încununați cu multe rezultate frumoase, atât în cadrul secției de fotbal, cât și la box.
La aniversarea noastră, i-am avut ca oaspeți pe prietenii noștri de la Luceafărul  Decebal(în compania lor disputând o restanță din campionat)  și bineînțeles un grup de foste glorii ale fotbalului din Căuaș. Aici i-aș aminti, și as vrea sa le mulțumesc pe această  cale că au fost alături de noi,  pe urmatorii: Marius Maier, Stefan Teger, Cristian Varga, Ciprian Olimpiu Chiriloaia, Daniel Silasi, Adrian Maxim, etc
Lovitura de începere a fost dată de către  “legenda” noastră Ștefan Teger  & Gheorghe Micle(finanțatorul echipei), cei doi marcând simbolic momentul nostru de sărbătoare!
Menționez că la acest meci a fost prezent și președintele AJF Satu Mare, d-ul Istvan Szilagyi, care a înmânat câteva distincții din partea forului pe care îl conduce!
    Brigada de arbitri a avut in componență  2 oficiali extrem de experimentați si anume Salagean Norbert si Sebastian Petrut, împreună cu tânăra dar promițătoarea Salagean Sarah, care la doar 15 ani a dat dovadă de maturitate în toate deciziile pe care le-a luat la jocul nostru. Observator din partea AJF SM a fost domnul Sebastian Rat, personaj cu statute vechi în fotbalul judetean si nu numai! La repriza 3 ne-au onorat și încântat cu prezența lor formația Original din Satu Mare : Nelutu Gabriel Marina , Sanda Fătu, Cristian Pardau & Cosmin Petrut!
Pe această cale, aș dori  ca în numele echipei noastre, să aduc mulțumiri conducerii comunei Căuaș pentru sprijinul acordat in toți acești 17 ani și nu in ultimul rând prietenului nostru Adrian Micle - fiu al satului și susținător necondiționat al activităților noastre sportive!  Totodată aș dori să aduc mulțumiri tuturor celor care de-a lungul timpului au contribuit substanțial la desfășurarea activităților sportive organizate de clubul nostru și anume : Cosma Florin Flaviu și Antal Adrian, fără de care ar fi fost mult mai greu să ne atingem țelurile sportive! 
Domnul Valentin Potra de la Luceafărul Decebal, a fost printre altele și fotograful nostru și îi mulțumim pe aceasta cale pentru tot, îl felicitam pentru noul titlu de campion al ligii a - V-a pe care l-a obținut alături de colegii  de echipă și le dorim tuturor vacanță plăcută! 
În încheiere aș dori să vă spun doar atât: faceți în așa fel încât sportul sa fie iubit si practicat de la mic la mare, indiferent de vârstă; prin sport dobândim sănătate,  prietenii pe viață și ne dezvoltăm  spiritul de competiție  ceea ce este extrem de important în viața de zi cu zi, viața fiind o competiție continuă!!!!” a transmis Florin Mulcuțan, președintele celor de la Olimpia Căuaș și omul de numele căruia s-au legat participările din acești ani a echipei în fotbalul județean.


Felicitări Olimpia... și s-ajungeți și la 17+83 de ani!

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble