Nu mai e nicio noutate că, în România, călătoria pe calea ferată e o adevărată aventură…De exemplu, de la Satu Mare dacă vrei să mergi pe litoral faci aproape o zi pe drum…Mai precis : Trenul numărul IR-N 1944, operat de către CFR Călători pleacă din Satu Mare la ora 13:20 și ajunge la Mangalia la ora 08:20 (a doua zi). Distanța dintre Satu Mare și Mangalia pe calea ferată este de 947 km. Durata călătoriei este de 19 ore și 0 minute. Viteza medie este de 50 km/h. Asta dacă ai noroc să nu fie caniculă și să nu se strice vreo locomotivă… Acum, odată cu codurile portocalii de vreme severă cu caniculă în sud și sud-est, poți spera să stai 24 de ore în tren.
Iar în această săptămână ni se comunică și faptul că trenurile circulă cu viteză redusă, din cauza caniculei, acest lucru ducând la întârzieri chiar și de sute de minute, iar pe lângă întârzieri, călătorii sunt nevoiți să îndure și căldura din vagoane deoarece aerul condiționat nu funcționează.
Traficul feroviar se desfășoară cu limitarea vitezei de circulație pe anumite intervale de cale ferată în România din cauza caniculei. Temperaturile de peste 40 de grade înregistrate în aer și peste 50 de grade la nivelul solului impun, pe anumite sectoare de cale ferată, reducerea vitezei de circulație a trenurilor cu 20-30 km/h față de viteza normală. De aici și întârzierile înregistrate de trenurile care ajung în Capitală.
Cum cel mai cald a fost în sudul țării, pe anumite rute sunt impuse restricții de viteză. Astfel, pe ruta București Nord – Videle – Giurgiu, viteza maximă este de 50 km/h. În regionala Craiova și pe rutele Pajura – Aeroportul Henri Coandă și București Nord – Titu se circulă cu cel mult 70 km/h. Măsuri de limitare a vitezei au fost luate și în cazul regionalelor Timișoara și Cluj. În toate cazurile, trenurile ajung la destinație cu întârzieri.
De exemplu, un tren Regio plecat marți de la Piteşti a sosit în Gara de Nord din București cu circa două ore şi jumătate întârziere. Și trenul de la Arad la București a înregistrat o întârziere de o oră şi jumătate, potrivit romania-actualitati.ro.
Trenul IR 1836 de la Cluj Napoca avea 89 de minute întârziere, iar IR 1662 de la Iași – 103 minute întârziere.
Dar vorba unui hâtru…mai bine ajungi cu întârziere cu trenul pe litoral decât să te trezești cu zborul anulat la vreo companie aviatică low cost.




















