- Adversarii Ştiinţei Beltiug din Cupa României şi-au anunţat retragerea din competiţii
În urmă cu puțin timp clubul Academica Recea a anunțat victoria politicului asupra sportului: ACADEMICA RECEA NU SE ÎNSCRIE ÎN LIGA 3!!!
Știința Beltiug, câștigătoarea fazei județene a Cupei României ar fi urmat să joace la Recea pe 12 iulie, meci care nu se va mai disputa.
După ce și-au câștigat dreptul de a evolua în Liga 3, devenind campioni ai județului Maramureș și câșting barajul de promovare în fața echipei Minerul Rodna (2-1, în dublă manșă) iată că echipa antrenată de Romică Buia este neboită să se declare învinsă în fața politicului care alcătuiește Consiliul Local al Comunei Recea, care niciodată nu a fost încântat cu ideea ca Recea să facă perfomanță sportivă!
Redăm comunicatul clubului Academica Recea postat pe contul de faceebook:
„Azi s-a jucat cel mai important meci pentru CS Academica Recea din sezon. Politicul (PNL+ USR) vs. CS Academica Recea. Din păcate echipa noastră a pierdut și pleacă capul în fața politicului. Ne-am câștigat dreptul de a evolua în Liga 3. Jucătorii, staful tehnic și alți voluntari de pe lângă echipă au transpirat pentru această performanță. 84% din locuitorii Comunei Recea doresc ca CS Academica Recea să evolueze sezonul următor în Liga 3. Din păcate azi fotbalul a mai primit o palmă din partea politicului care nu ține cont de dorința oamenilor de rând, nu ține cont de viitorul copiilor. Din cauza divergențelor politice care nu au legătură cu interesul cetățenilor din Comuna Recea, pentru a doua oară în ultimii 3 ani Recea pierde o echipă de fotbal cu perspective de performanță. Menționăm că în urma ședinței de azi a Consiliului Local, membrii PLN+USR nu au fost de acord nici cu taxa de înscriere în Liga 3, în cuantum de 20.000 Lei. De azi punem “lacăt” pe Stadion, pe fotbal, pe viitorul copiilor… Mulțumim PLN+ USR”




















