Dubla lui Chinde a făcut diferența

Dubla lui Chinde a făcut diferența
|||||

CSM Olimpia a trecut rapid peste dezamăgirea provocată miercuri de eliminarea din Cupa României și sâmbătă s-a impus , scor 2-1 în amicalul jucat împotriva celor de la Minerul Ocna Dej.

Sătmărenii au dominat partida și au condus până la pauză prin reușita lui Viorel Chinde din minutul 34. Acesta a șutat de la marginea careului iar portarul oaspeților, neatent, a scăpat mingea în plasă.

Imediat după pauză, în minutul 47 același Viorel Chinde a finalizat din interiorul careului o frumoasă fază colectivă de atac.

Pe contraatac , în minutul 67, Florin Dan a redus din diferență după o pătrundere cu șut la colțul scurt.

De remarcat debutul lui Adam Abdul la CSM Olimpia Satu Mare. Mijlocașul de 21 de ani venit împrumut de la CFR Cluj Napoca a dat siguranță la mijlocul terenului și se anunță a fi o soluție bună pentru galben-albaștrii. Adam Abdul a evoluat în primăvară la Gloria Bistrița, tot sub formă de împrumut de la CFR Cluj.

Pentru CSM Olimpia Satu Mare urmează sâmbăta viitoare ultimul meci amical înaintea debutului în Liga a 3-a. Amintim că echipa cuplului Fabian-Iuhas va întâlni pe Crișul Sântandrei, pe 26 august în prima etapă a seriei a 10-a a Ligii a 3-a.

CSM Olimpia Satu Mare- Moldovan- Bota, Lazăr, Prodan, Copaci- Chinde, Adam, Micaș, Pop N.- Suveg, Șter. Au mai intrat Berbeacă, Mureșan, Apai, Bura, Veress, Morar. Sofian Tînțaș, Vereguț, Vidrăsan.
Minerul Ocna Dej- Popa- Maxim, Onicaș, Negru, Mureșan, Pop Bogdan, Pașcu, Vitan, Frăsinean, Suciu, Szilagyi. Au mai intrat: Toderean, Sucitu, Babiciu, Florin Dan, Milchiș, Samuel Sauta.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble