Programul manifestărilor dedicate Zilelor Sportului Careian

Programul manifestărilor dedicate  Zilelor Sportului Careian
|
În perioada 6-11 august se vor desfășura, în premieră, Zilele Sportului Careian.
Preț de o săptămână vor fi competiții și demonstrații sportive menite să-i aducă pe careieni mai aproape de sport, de mișcare.
Evenimentul își propune să promoveze practicarea sportului, indiferent de forma aleasă, transmite inițiatorul acestuia, președintele BC Primo Carei, Florentina Timoc.
Sloganul nostru este “Împreună, cu mic cu mare, vă invităm la o săptămână de mișcare”, mai transmite Florentina Timoc.
Ramurile sportive care au dat curs invitației până la acest moment sunt: fotbal băieți, baschet, fotbal fete, dans sportiv, aerobic, carting, tenis de masă, judo, karate, Fit Force și majoretele de la Clubul Elevilor.
Iată programul manifestărilor:
Duminică, 06 august, ora 17.00, str. 1 Decembrie 1918, zona Unicarmul Mic
STRONGMAN. Organizator: Fit Force – instr. Mureșan Daniel
Duminică, 06 august, între orele 14.00-17.00 str. 1 Decembrie 1918, zona Unicarmul Mic
REPREZENTAȚIE MAJORETE. Organizator: Clubul Copiilor Carei – prof. Glib Ana
Duminică, 06 august, între orele 15.00-17.00, str. 1 Decembrie 1918, zona Unicarmul Mic
AEROBIC, PILATES, DEEPWORK+BODYART. Organizator: Szandy Fit – instr. Virág Andrea
Luni, 07 august, între orele 9.00-13.00, Terenul de handbal din Parcul Dendrologic
FOTBAL FETE. Organizator: ACS Daliana Carei – antrenor Jurj Nicuşor
Luni, 07 august, între orele 10.00-13.00, Amfiteatru Carei
DANS SPORTIV. Organizator: Lead & Follow Carei – prof. Zoltán Bagossy
Luni, 07 august, între orele 10.00-13.00, Terenul cu gazon din fața Manejului
JUDO. Organizator: Judo Master Carei – antrenori: Pelcz Attila și Stan Traian
Marţi, 08 august, între orele 10.00-13.00, Terenul de handbal din Parcul Dendrologic
FOTBAL BĂIEȚI. Organizatori: CSM Victoria Carei – prof. Tabi Zsolt,
CSS LTC – prof. Gindele Gergely, FC Viitorul Carei – prof. Nintaş Răzvan-Zorin
Miercuri, 09 august, între orele 10.00-13.00, Terenul de handbal din Parcul Dendrologic
BASCHET. Organizator: Asoc. Baschet Club Primo Carei – prof. Timoc Florentina-Anca
Miercuri, 09 august, între orele 10.00-13.00, intrarea din fața Manejului
TENIS DE MASĂ. Organizatori: CSM Victoria Carei, Clubul Sportiv Tapo,
Clubul Copiilor Carei – prof. Podoba Mircea
Joi, 10 august, între orele 10.00-13.00, Parcul Dendrologic – zona fostelor case ale slugilor
AIRSOFT. Organizator: AS CLUB SPORTIV AIRSOFT CAREI – instr. Alin Toader
Joi, 10 august, între orele 10.00-13.00, intrarea din faţa Manejului
KARTING. Organizator: Clubul Copiilor Carei – prof. Mille Ioan
Joi, 10 august, între orele 10.00-13.00, Terenul cu gazon din fața Manejului
KARATE. Organizator: Sakura Carei – antrenori: Ingrid Engber şi Gheorghe Dărăban
Vineri, 11 august, între orele 10.00-13.00, Traseu de alergare în Parcul Dendrologic,
Terenul de handbal, Platoul din fața Manejului
ALERGARE DE DURATĂ – PLANK, FLOTĂRI
Vineri, 11 august, ora 13.00, Parcul Dendrologic
FESTIVITATEA DE ÎNCHEIERE
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble