Careiul a fost la înălțime în week end. Handbalul și fotbalul au animat orașul iar la evenimentele de la sălile de sport și de la stadionul Victoria am văzut sute de copii și tineri dornici să facă sport și să-și întâlnească idolii.
Memorialul ”Mircea Dohan”, ajuns la cea de a 11-a ediție a adus la start 37 de echipe de handbal din România, Ungaria și Ucraina și i a avut printre invitații de marcă pe marii handbaliști pe care i-a dat România, Maricel Voinea și Alexandru Stamate. Și ar fi venit și Cristian Gațu, doar că, din păcate, fostul președinte al FRH a avut o problemă medicală chiar cu o zi înaintea turneului și a trebuit să rămână acasă...
Trofeul Memorialul Mircea Dohan la handbal ediția a XI-a a fost adjudecat în acest an de băieții de la Academia Minaur Baia Mare și de fetele de la echipa mixtă Cămin-Foieni-Căpleni.
Familia regretatului handbalist român din Carei, Mircea Dohan, a fost din nou la înălțime în organizarea celei de-a XI-a ediții a turneului internațional de handbal Mircea Dohan.
1016 goluri marcate în prima zi
Joi, 31 august 2023, a avut loc o întrecere între cei mai mici practicanți ai handbalului, juniorii născuți în anii 2013-2014.
”Cei mai tineri handbaliști și handbaliste au intrat astăzi în competiţie şi au dovedit că sunt bine pregătiți, regăsind bucuria jocului în meciuri unde am ținut scorul, dar nu am întocmit clasament final”, anunță organizatorii
S-au înscris 1016 goluri în cele 33 de meciuri de minihandbal programate pentru ziua de debut.
Organizare perfectă
Vineri, 1 septembrie 2023, a avut loc deschiderea oficială. Din motive de sănătate nu a mai ajuns Cristian Gațu. Victor Mihalcea, unul dintre cei mai buni comentatori de handbal din țară, a venit de la Oradea pentru a asigura o prezentare dinamică.
Familia Boroș și Dohan au asigurat condiții deosebite pentru buna desfășurare a turneului internațional. Echipele participante au intrat în sala de sport în mod organizat, fiecare având un loc dinainte stabilit.
După intonarea Imnului de Stat au au luat cuvântul primarul Kovacs Eugen, Alexandru Stamate, Maricel Voinea, Simona Maior Pașca, Ana Șomoi, Bogdan Georgescu, directorul Direcției de Cultură, Grațian Boroș.
Duckadam, la stadion și Castel
Pe lângă evenimentul handbalistic, la Carei , în week end a fost prezent și Helmuth Duckadam. Eroul de la Sevilla, omul care a apărat patru lovituri de departajare și a adus Cupa Campionilor Europeni în 1986 în vitrina celor de la Steaua București s-a întâlnit cu micii fotbaliști de la Victoria carei. A participat și la un meci de old-boys, sâmbătă și a acordat sute de autografe spre bucuria celor care i-au urmărit cariera fotbalistică. De la eveniment nu a lipsit Istvan Kovacs, arbitrul careian numărul 1 în România.




















