După șapte ani de pauză eroul sătmărean de la Bistrița, Ovidiu Suciu, se întoarce acasă, pe Stadionul Olimpia-Daniel Prodan și se alătură staffului tehnic al echipei de fotbal din cadrul Clubului Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare.
Fostul mare portar al Olimpiei Satu Mare care a fost legitimat timp de 18 ani la gruparea galben-albastră a semnat un contract cu clubul nostru, și îi va înlocui pe Vasile Șleam care și-a reziliat contractul cu CSM Olimpia.
Ovidiu Suciu de-a lungul carierei sale a mai apărat poarta celor de la Gloria Bistrița, Universitatea Cluj, Armătura Zalău, Extensiv Craiova și Someșul Satu Mare. Are și 26 de meciuri în Divizia A, în sezonul 1998-1999, pentru Olimpia și Bistrița.
Cu Ovidiu Suciu în poartă, Olimpia Satu Mare a promovat în Divizia B după o victorie la barajul de la Bistrița cu CFR Cluj. În acel joc s-a ajuns la loviturile de departajare unde portarul sătmărean a parat două lovituri de la punctul cu var.
Ovi Suciu și-a început cariera de antrenor cu portarii la Olimpia Satu Mare, a fost în stafful echipei de Liga a 2-a. În ultimii cinci ani a lucrat la o altă echipă sătmăreană, iar acum se întoarce acasă, pe stadionul care l-a consacrat.
Conducerea CSM Olimpia Satu Mare le mulțumește lui Vasile Șleam pentru munca depusă la clubul nostru și îi urează bun venit lui Ovidiu Suciu.
”Au fost doi ani de vis pentru mine, doi ani în care alături de un colectiv de Oameni prin pasiune, muncă și seriozitate am reușit să aducem Olimpia la un nivel de profesionalism prin performanța de a promova după 5 ani în liga-3 a.
Vreau să mulțumesc întregii familii Olimpia pentru clipele de fericire petrecute împreună!
Vă doresc să vă îndepliniți toate obiectivele și să aveți parte de mult succes💛💙” a fost mesajul lui Ovidiu Suciu după despărțirea de FC Olimpia 1921 Satu Mare.
Ovidiu Suciu va debuta la CSM Olimpia Satu Mare ca antrenor cu portarii chiar în acest week end la duelul dintre Crișul Sântandrei și CSM Olimpia de sâmbătă de la ora 15.




















