Trupa lui Cosmin Iuhas, egalată pe final, în primul amical din 2024

Trupa lui Cosmin Iuhas, egalată pe final, în primul amical din 2024
|||||

Echipa de fotbal a Clubului Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare a terminat la egalitate primul meci amical din această iarnă, disputat sâmbătă la prânz la Baia Mare împotriva colegei de serie din Liga a 3-a, Minaur Baia Mare.

Echipa maramureșană și-a întărit lotul în această iarnă, pentru a evita retrogradarea, fiind pe ultimul loc al seriei a 10-a.
Gazdele au deschis repede scorul prin David Simion (minutul 11) cel care a finalizat o centrare venită de pe flancul stâng de la Ștefănescu. Sătmărenii au egalat în minutul 23 din lovitură de la 11 metri transformată de căpitanul formației, Ervin Zsiga. În ultimele 10 minute din actul secund ambele formații au mai punctat câte o dată. Mai întâi formația sătmăreană prin Adrian Bura, minutul 80, C.S. Minaur Baia Mare egalând la ultima fază prin Raphael Stănescu după o centrare venită de pe dreapta, de la fostul divizionar A, Paul Batin.
De remarcat că după pauză antrenorul Cosmin Iuhas a schimbat toată echipa, dar chiar și așa, sătmărenii au dominat meciul.
„A fost un meci bun, chiar nesperat de bun pentru primul meci, după scurta perioadă de antrenamente, pe care am avut-o zilele trecute. Sigur ca mai sunt unele aspecte negative, dar avem timp sa ne corectăm”, a declarat după meci Cosmin Iuhas.
Echipa noastră continuă antrenamentele pe plan local, iar vineri se va deplasa la Ungheni, unde în 2 și 3 februarie va juca o dublă amicală cu gazda Unirea, echipa de pe locul 3 a seriei a 9-a, Liga a 3-a.

Despre Minaur...
Până la această dată conducerea Clubului Sportiv Minaur Baia Mare are perfectate încă patru jocuri amicale; acasă cu Progresul Șomcuta Mare (9 februarie), Oașul Negrești (17 februarie), Minerul Ocna Dej (21 februarie), singura deplasare fiind cea de la Vișeu de pe data de (14 februarie) cu C.S.M.Sighetu Marmației.
La finalul primei decade a lunii martie, C.S.Minaur Baia Mare va susține ultimele trei partide din actualul sezon regulat primind pe data de 9 martie vizita liderului Sport Club Municipal Zalău. O săptămână mai târziu băimărenii vor juca în deplasare la ocupanta locului patru, A.C.S.C.Crișul Sântandrei, urmând să încheie sezonul regulat cu un joc pe propriul teren în dauna ocupantei locului opt C.S.Sănătatea Servicii Publice Cluj.

MECI AMICAL
C.S.Minaur Baia Mare - C.S.M.Olimpia Satu Mare 2-2 (1-1)
Stadionul sintetic Colegiul “Aurel Vlaicu” Baia 90) / Ervin Zsiga (23-11m), Adrian Bura (80)
Arbitri: Cristian Codrea, Daniel Lar, Cristian Mureșan (Baia Mare)
C.S.Minaur Baia Mare: Emanuel Breban - Laurențiu Achim, Raul Gherman, Răzvan Lazăr, Darius Mureșan - Valerii Macrițchi, David Simion-cpt, Cătălin Ștefănescu, Balazs Csiszer - Mario Leș, Brian Lemac
C.S.Minaur Baia Mare (repriza II): Raul Băilă, Balazs Dombradi - Daniel Stoian, Darius Gherman, Paul Batin, Adrian Șter, Marius Potcoavă, Ivan Urvanțev, Tiberiu Serediuc, Alexandru Câmpan, Denis Matei, Raphael Stănescu
Antrenori: Ciprian Danciu, Ciprian Duruș, Alin Bota
C.S.M.Olimpia Satu Mare: Paul Todoran - Bala, Florin Mureșan, Burdeț, Cătălin Oanea - Adrian Micaș, Tudor Lucaci - Denis Emanuel Lazăr, Evin Zsiga-cpt, Viorel Chinde - Zanfir
C.S.M.Olimpia Satu Mare (repriza II): Rareș Daniel Oșan - Apoi, Prodan, Negru, Paul Copaci, Nandor Pop, Adrian Bura, Kolozsi, Sofian, Ferenți, Zbona Antrenor: Cosmin Iuhas

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble