La finalul săptămânii trecute luptătorii de la CS Satu Mare- Cetate Ardud au participat la un puternic turneu internațional , în localitatea Nesvady din Slovacia.
Au participat 210 sportivi din 11 țări: România, Slovacia, Serbia, Ungaria, Bulgaria, Croația, Polonia, Germania, Cehia Bosnia și Republica Moldova.
Pe saltele au urcat și șase luptători de la CS Satu Mare – Cetate Ardud.
Utcza Edwina obținut cel mai bun rezultat al delegației noastre.
La categoria U9 și 27 kg, Utcza Edwin s-a clasat pe locul trei, la 62 kg U15 Utcza Anderson a terminat pe un loc 5 (a pierdut la limita finală mică), iar la 100 kg U15, Marosan Nicolas a terminat tot pe 5.
La seniori, la 72 kg, Zaha Marian și Orosz Paul au pierdut în sferturi , la fel și la 97 kg, Barbul Andrei.
Antrenorul Claudiu Blaga a fost prezent la competiția continentală ce a avut loc în sala Polivalentă din București. Din păcate însă la Campionatul European de seniori , clubul sătmărean nu a avut niciun luptător calificat.
“Meciuri bune de pregătire pentru toți sportivii, fiecare a avut câte 3, respectiv 4 meciuri”, a spus antrenorul de la CS-Cetate, Claudiu Blaga. Tot de la el am aflat că a făcut parte din stafful României, care a găzduit recent la București Campionatele Europene de lupte seniori.