Lotul arbitrilor ce activează în campionatele organizate de AJF Satu Mare a avut parte duminică dimineață de testările fizice și teoretice de început de sezon.
Cu noaptea -n cap, de la ora 8 la baza sportivă LPS-Dinamo au început testările fizice ce au constat în alergare 2 X 40 m şi testul FIFA 75m-25m.
Au urmat apoi testele teoretice, proba scrisă și proba video de la sala de evenimente a Hotelului Aurora.
La testări au fost prezenți și o parte dintre observatorii AJF Satu Mare în frunte cu vicepreședintele AJF, Pataki Zoltan.
Setul de întrebări a fost întocmit de Kovacs Szabolcs iar testările video l-au avut la pupitru pe Ovidiu Mazilu.
De remarcat că întreaga operațiune de duminică dimineață a fost supervizată de vicepreședintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Marcel Savaniu.
Pe lângă Marcel Savaniu, Kovacs Szabolcs sau Ovidiu Mazilu la testările de duminică i-am remarcat și pe alți arbitrii și observatori ivizionari din cadrul AJF Satu Mare, Constantin Por, Sergiu Neichi, Kopriva Zsolt, Kopriva Tamas, Toth Kristian sau Kopriva Biro Eniko.
La începutul testării teoretice, vicepreședintele CCA, Marcel Savaniu le-a oferit doamnelor și domnișoarelor arbitru câte o floare cu ocazia zilei de 8 martie.
”Mă bucur că am reușit să trecem cu bine peste această acțiune și că am văzut colegi arbitrii care vin cu pasiune în continuare a arbitraj. Ne dorim să atragem cât mai mulți tineri spre arbitraj și vom continua munca de promovare a activităților noastre de la nivel de AJF Satu Mare. Sper să avem un sezon de primăvară reușit la nivel de arbitraj în județul Satu Mare” ne-a transmis arbitrul divizionar, Ovidiu Mazilu.
Campionatele în fotbalul județean vor începe în a doua parte a lunii martie.





















