Careienii au dat lovitura pe stadionul ”Olimpia-Daniel Prodan”!

Careienii au dat lovitura pe stadionul ”Olimpia-Daniel Prodan”!
||||||

Echipa de fotbal de la Clubul Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare a început sezonul de primăvară al Ligii a 3-a cu o înfrângere neașteptată, suferită sâmbătă pe teren propriu în derby-ul județean cu CSM Victoria Carei, scor 0–1.
Cu un lot decimat de accidentări și suspendări , CSM Olimpia a avut de suferit în fața unei echipe careiene venite să-și joace șansa de a prinde play off ul .
Din lotul de bază al antrenorului Cosmin Iuhas au lipsit sâmbătă suspendații Florin Mureșan, Emanuel Negru și Adrian Micaș, căpitanul Zsiga Ervin a fost operat cu apendicită în urmă cu două săptămâni, Moussa Samake și Adam Abdul-Wahab sunt accidentații, iar Adrian Bura a avut și el probleme de sănătate.
A fost nevoie de mai bine de o jumătate de oră de ... „acomodare” până să apară și primele faze periculoase la poarta apărată de Fila Károly. Însă Gueye Mansour, Alin Burdeț, Viorel Chinde sau Denis Lazăr nu au nimerit spațiul porții, iar tabela a rămas neschimbată după primele 45 de minute.
După o primă repriză în care nu a contat în atac, Victoria a scos capul de la cutie în minutul 59, când a fost nevoie de intervenția salvatoare a portrului Denis Moldovan, la șutul lui Raul Haiduc din interiorul careului.
În minutul 65, după o fază încâlcită în careul oaspeților , la Andrei Zbona, oaspeții au deschis scorul: Adrian Ciul , pornit vijelios pe contraatac pe partea dreaptă, a centrat perfect la Haiduc, care i-a așezat perfect apoi balonul lui Darius Marina, acesta reușind să înscrie printr-o execuție ce nu i-a lăsat nicio șansă portarului Moldovan (0–1).
Echipa sătmăreană a dominat dar marea șansă de egalare a venit abia în minutul 90, când șutul lui Tudor Lucaci a nimerit bara porții adverse.
Cu această înfrângere CSM Olimpia Satu Mare rămâne pe locul doi al clasamentului seriei a 10-a, însă se îndepărtează la opt puncte de liderul SCM Zalău care a remizat, 0-0 pe terenul ultimei clasate.
În următoarea etapă echipa noastră se va deplasa la Jucu, und eva întâlni formația CS Minerul 1947 Ocna Dej.
Pentru Victoria Carei urmează duelul cu Lotus Felix iar un succes e obligatoriu pentru a spera la o calificare în play off în condițiiile în care Crișul Sântandrei și CSM Sighet și-au câștigat și ele meciurile din prima etapă a anului 2024.
Declarația antrenorului Cosmin Iuhas
„S-a văzut că nu am jucat de multă vreme un joc cu miză. Am jucat destul de greu, dar cred că prima repriză am dominat. Din păcate trebuie să recunoaștem, că Victoria a avut mai multe ocazii, a și marcat, parcă și-a dorit un pic mai mult victoria, ca și noi. Îi felicit pe această cala, le doresc succes pe mai departe. Noi avem drumul nostru, continuăm mai departe. Mai sunt două jocuri, pe care va trebui să le gestionăm foarte bine, să fim foarte atenți, să le câștigăm. Trebuie să ridicăm capul, să mergem mai departe. Este doar o înfrângere, nu este un capăt de țară. Avem puterea să ne ridicăm, și am încredere, că de la meciul următor să arătăm cu totul altfel. Am încredere în tot ce-i în vestiar.”
Declarația antrenorului Marius Botan
„Ne așteptam la un meci dificil la Satu Mare . Știam că CSM Olimpia e o echipă solidă care a făcut meciuri bune în amicale. Cred că după meciul de astăzi putem avea o șansă reală să ajungem în play off. Sunt foarte mulțumit de victoria de astăzi. Anticipam înaintea meciului că echipa care va marca prima va câștiga și iată că așa s-a întâmplat. Aș dori să-i felicit pe băieți, dar cred că și ei știu că aceste trei puncte vor avea valoare doar dacă câștigăm și următoarele jocuri.”

LIGA 3, SERIA 10, SEZON REGULAT, ETAPA 16 CSM Olimpia Satu Mare – CSM Victoria Carei 0–1 (0–0) Marcator: Darius Marina ’65. CSM Olimpia: Denis Moldovan – Alin Burdeț, Răzvan Prodan, Paul Copaci, Cătălin Oanea, Tudor Lucaci, Pop Nándor, Denis Lazăr, Viorel Chinde, Cosmin Zamfir, Gueye Mansour. Antrenor: Cosmin Iuhas. Victoria Carei : Fila Károly – Adrian Ciul, Dacian Dunca, Alex Negrea, Eduard Marina, Tudor Moldovan, Dániel Tilinger, Darius Marina, Rafael Popovici-Ciatău, Andrei Hosu, Raul Haiduc. Antrenor : Marius Botan
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble