La acest sfârșit de săptămână sunt programate meciurile penultimei etape a sezonului regular din Liga a 3-a.
În seria a 10-a echipele din municipiul Satu Mare joacă vineri meciuri în deplasare în vreme ce Victoria are meci , sâmbătă, pe teren propriu.
Echipa de fotbal de la Clubul Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare pornește spre Jucu cu gândul doar la victorie, în meciul cu Minerul Ocna Dej ce contează pentru penultima etapă a sezonului regulat.
Trupa lui Cosmin Iuhas va întâlni vineri formația cu un lot mult schimbat în pauza de iarnă, echipa dejeană anunțând în acest an 17 noi achiziții.

Chiar și în aceste condiții tehnicianul Dan Roman a reușit să încropească o echipă incomodă, care săptămâna trecută a cedat greu cele trei puncte la Satu Mare, împotriva formației SC Olimpia MCMXXI.
CSM Olimpia Satu Mare nu-și poate permite alți pași greșiți după înfrângerea neașteptată de acasă în fața celor de la CSM Victoria Carei.
Vin vești bune și din vestiarul echipei noastre. Revin în lot suspendații Florin Mureșan, Adrian Micaș și Emanuel Negru.
Înaintea penultimei etape a sezonului regulat, adversara de vineri ocupă poziția 7 în clasamentul seriei a 10-a, având 3 victorii, 8 remize și 5 înfrângeri. În tur, clujenii au obținut un punct și la Satu Mare, după 2–2 în meciul disputat pe Stadionul Olimpia-Daniel Prodan.
Echipa noastră se află pe locul 2 al clasamentului, la un punct distanță de a-și asigura matematic poziția în play-off.
CS Minerul 1947 Ocna Dej – CSM Olimpia Satu Mare
Vineri, Baza Sportivă Unirea (Jucu de mijloc), 15.00
Arbitru: Kemenes Norbert (Baia Mare)
Asistenți: Cristian Gheorghe Mureșan (Cavnic), Șerban Buie (Baia Mare)
Delegat de joc: Mihai Țîra (Alba Iulia) Observator arbitri: Paul Unimătan (Zalău)
Meci pe terenul liderului pentru Olimpia 1921
FC Olimpia 1921 Satu Mare a pornit cu dreptul în acest an , victorie 1-0 acasă cu Minerul Ocna Dej iar galben-albaștrii sunt optimiști și înaintea duelului de vineri de pe terenul liderului.
Chiar dacă SCM Zalău pornește ca mare favoriră , fiind echipa ce domină seria a 10-a, elevii italianului Giuseppe Funicello sunt optimiști și speră să repete isprava din tur atunci când Olimpia 1921 le administra sălăjenilor singura înfrângere a sezonului.

SCM Zalău vine după remiza , 0-0 de la Baia Mare cu Minaur și e lider detașat în serie în vreme ce Olimpia 1921 Satu Mare e în afara locurilor retrogradabile și speră să rămână tot acolo și după meciul de pe municipalul din Zalău de vineri de la ora 15.
Partida va fi arbitrată de Jurca Tudor Florin la centru ajutat la cele două margini de Băla Casian și Cășuț Cristian , toți din Arad. Observator arbitri: Ciglenean Mircea (Cluj-Napoca)
Delegat joc: Orosfoian Ioan (Târgu Mureş).
Victoria mai speră la play off
Victoria Carei joacă pe teren propriu cu Lotus Felix și cu o victorie rămâne în cursa pentru play off.
Succesul, 1-0, de la Satu Mare cu CSM Olimpia a însemnat o injecție de moral pentru trupa lui Marius Botan care speră să repete jocul bun din prima etapă din acest an .
Partida CSM Victoria Carei- Lotus Felix se joacă sâmbătă 16 martie de la ora 15 pe stadionul Victoria.
Programul etapei a 17-a
Vineri
Sănătatea Servicii Publice - CSM Sighetu Marmaţiei
SCM Zalău - SC Olimpia MCMXXI Satu Mare
Minerul 1947 Ocna Dej - CSM Olimpia Satu Mare
Sâmbătă
Crişul Sântandrei - Minaur Baia Mare
CSM Victoria Carei - Lotus Băile Felix
Clasament
1.SCM Zalău 16 11 4 1 29-11 37
2.CSM Olimpia Satu Mare 16 8 5 3 25-18 29
3.Crişul Sântandrei 16 7 3 6 25-16 24
4.CSM Sighetu Marmaţiei 16 7 3 6 26-23 24
5.Lotus Băile Felix 16 6 5 5 16-16 23
6.CSM Victoria Carei 16 7 2 7 21-27 23
7.Minerul 1947 Ocna Dej 16 3 8 5 20-17 17
8.Olimpia MCMXXI Satu Mare 16 4 4 8 19-35 16
9.Sănătatea Servicii Publice 16 4 3 9 19-25 15
10.Minaur Baia Mare 16 2 5 9 16-28 11




















