Echipa de fotbal de la CSM Olimpia Satu Mare a învins clar vineri la Jucu formația Minerul Ocna Dej, în meciul penultimei etape a sezonului regulat, scor 5–0.
Băieții noștri au dominat din primul până în ultimul minut și au deschis scorul în minutul 20, după un contraatac marca Viorel Chinde, acesta l-a lansat excelent pe Cosmin Zamfir, iar atacantul nostru a înscris din vole, de la 20 metri, în vinclu (0–1).
Peste 15 minute, Chinde a majorat diferența la două goluri, înregistrându-se scorul pauzei (0–2). În primele 11 minute ale reprizei secunde, Zamfir a mai înscris de două ori, reușind primul său hattrick în Liga a 3-a (0–4), iar Andrei Zbona a închis tabela de marcaj cu un gol spectaculos (0–5).
„Pot să spun că am pornit cam greu motoarele în primăvara asta, ca un motor diesel. Dar e bine, că am revenit după eșecul de săptămâna trecută, băieții au dovedit că au caracter, și îi felicit pentru asta. Scorul spune totul, despre cum a decurs meciul. Este un rezultat care ne dă încredere pentru meciul cu Zalăul” – a declarat antrenorul Cosmin Iuhas.
După victoria din etapa a 17-lea CSM Olimpia Satu Mare se menține pe locul 2 al clasamentului seriei a 10-a, păstrând distanța de 8 puncte în spatele liderului SCM Zalău. Urmează chiar duelul cu sălăjenii…De altfel cele două formații se vor duela de patru ori în această primăvară…
Derby-ul CSM Olimpia – SCM Zalău se va disputa pe 23 martie, pe Stadionul Olimpia-Daniel Prodan. Următoarele trei se vor juca în play off.
LIGA 3, SERIA 10, ETAPA 17
CS Minerul 1947 Ocna Dej – CSM Olimpia Satu Mare 0–5 (0–2)
Marcatori: Cosmin Zamfir ’20, ’52, ’56, Viorel Chinde ’35, Andrei Zbona ’80.
CSM Olimpia: Denis Moldovan – Alin Burdeț, Florin Mureșan, Emanuel Negru (’70, Adrian Micaș), Cătălin Oanea, Paul Copaci (’85, Raul Apai), Tudor Lucaci, Viorel Chinde, Alin Ferenți (’78, Emanuel Morar), Andrei Zbona (’85, Denis Lazăr), Cosmin Zamfir (’78, Gueye Mansour).
Antrenor: Cosmin Iuhas




















