”La început de aprilie, gândurile noastre, ale celor care au pus bazele CS Primavera SATU MARE, se îndreaptă spre copiii și părinții care au trecut pragul clubului nostru începând cu primăvara anului 2012.
În toti acești ani, Școala de fotbal Primavera Satu Mare și-a consolidat statutul de club formator de copii și juniori, unul cu o identitate și cu o stare de spirit deosebită. Mărturie stau multitudinea de juniori formați la clubul nostru, care au plecat spre cluburilor de performanță, unii dintre ei ajungând în loturile echipelor profesioniste din România.
Educația, seriozitatea, metodica și condițiile de pregătire au fost și vor fi mereu atuurile noastre.
Mulțumim tuturor celor care faceți sau ați făcut parte din familia Primavera!
Felicitări antrenorilor pentru munca depusă pe parcursul acestor ani!” este mesajul transmis de conducerea Clubului Sportiv Primavera, la ceas aniversar, pe pagina oficială de facebook.
Cum a început povestea Primavera?
Povestea acestui club de fotbal din Satu Mare a început în primele zile ale lunii aprilie 2012, ”pe o vreme de primăvară, care trezește natura la viața, iar pomii înfloresc atât de frumos, un buchet de copii s-au strâns in curtea terenului sintetic Primavera, pentru a porni la drum un proiect care in scurt timp a devenit o stare de spirit. Da, pentru ca Școala de fotbal Primavera reprezintă o stare de spirit, creată de toți cei care asigură de 12 ani ambientul si mediul propice bunei desfășurări a activității fotbalistice la club .
Clubul a fost fondat de Lucian Ploeșteanu- președinte și Fabian Florin în calitate de vicepreședinte și antrenor coordonator .
SPORT PENTRU SANATATE, MUNCA PENTRU PERFORMANȚA! este sloganul cu care Primavera a pornit la drum…
“LA MULŢI ANI, FAMILIA PRIMAVERA!”
Toma U 15
Eric Screpler U 13
Teodor Pușcaș U 11 și U 9
Gavrus Florin U 10
Stelian Șipos U 8
Darius Turbuț U7
Cucul Cătălin U 6





















