După puncte, la Sântandrei

După puncte, la Sântandrei
|
Deplasare grea pentru CSM Olimpia Satu Mare în a patra etapă a play off-ului Ligii a 3-a. Elevii lui lui Cosmin Iuhas  sunt hotărâți să-și ia revanșa sâmbătă la Sântandrei, în fața formației ACSC Crișul, după eșecul din prima rundă, 1-2 de la Satu Mare și să-și consolideze poziția a doua în clasamentul seriei a 10-a.
Băieții noștri au rupt seria rezultatelor negative din acest an, învingând în etapa trecută incomoda trupă de la CSM Sighetul Marmației. Tehnicianul sătmărean a declarat după acel meci că poate fi un nou început pentru formația noastră acel succes și că  băieții au avut nevoie  să-și recapete încrederea în forțele proprii.
Meciul de sâmbătă va fi unul foarte dificil  în fața unei echipe experimentate, pe un teren de dimensiuni reduse, la Sântandrei. În sezonul regular CSM Olimpia Satu Mare a învins formația bihoreană atât în tur, cât și în retur, ambele meciuri terminându-se cu scorul de 2–1, însă în play-off ACSC Crișul a reușit să câștige la Satu Mare, scor 2–1.
Înaintea primei etape din prima rundă al returului din play-off, CSM Olimpia ocupă locul 2 în clasament cu 36 de puncte, fiind la 12 puncte distanță de liderul SCM Zalău, și având un ecart de 5 puncte în fața echipelor CSM Sighet și ACSC Crișul, ocupantele locurilor 3 și 4, la egalitate de puncte.
Partida de sâmbătă se va disputa terenul stadionului Crișul din Sântandrei, cu începere de la ora 17.00.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble