De-un EURO speranță. Nu i-am stors, nu ne-au stors, doar ne-au scos...

De-un EURO speranță. Nu i-am stors, nu ne-au stors, doar ne-au scos...

Zidul Galben a cedat...Plecăm de la EURO cu capul sus . Până la urmă trebuie să fim sinceri cu noi , ne-am cam depășit condiția la acest turneu final...Am câștigat grupa, ne-am calificat între primele 16 țări fotbalistice din Europa, am fost în top 5 ca număr de suporteri și ,ce e poate mai important , ne-am recâștigat respectul ca români, în afara granițelor , iar noi  aici în țară, mândria de a fi români. Ceea ce să recunoaștem nu-i puțin lucru dacă ținem cont că la începutul competiției îl rugam pe șoferul autocarului să-l țină pe avarii ” că nu stăm mult în Germania”.

S-a terminat 3-0...prea mult pentru ceea ce s-a jucat marți seara pe Allianz Arena...Olanda a fost mai bună dar nu cât să ne bată la scor de neprezentare...Am fost și noi în joc în primele 20 de minute și apoi încă vreo o jumătate de oră în repriza a doua...Atât s-a putut. De ce ne-am supăra după povestea de aseară când ei ne-au atacat cu Gakpo de la Liverpool și Memphis de la Atletico Madrid iar noi am răspuns cu eterna speranță...Alibec. Până la urmă e vorba și de plusul de valoare...Al lor.

Cum la acest nivel și detaliile fac diferența ...să amintim că brigada de arbitrii a fost singura , de pe teren, îmbrăcată în portocaliu...Pe vremea ”cooperativei” de la noi s-ar fi zis că e arbitraj șmecheresc...Dar ce mai contează...

Cu ce rămânem după acest turneu final...Sperăm că ne-a puit EURO-ul...Și-o să spunem de-acum înainte că avem ”de mai mulți EURO ...speranță” . Și nu doar la fotbal. Ca români. Ca ROMÂNIA!

Iar la final să spunem un mulțumesc Satu Mare...Centrul Nou a fost și marți seara îmbrăcat în roșu-galben și albastru...S-a stat în ploaie, s-a trăit fiecare fază cu emoții , s-a cântat și la final s-a...oftat. FAN FEST-ul rămâne acolo, în Piața 25 Octombrie și așteptăm sferturile...Unde fiecare își va căuta câte o favorită...

Că veni vorba de favorite...Chinuit sau nu , Portugalia, Anglia, Franța, Germania, Spania , Olanda ....forțele fotbalului european sunt acolo în sferturi. Mai e și Elveția pe care noi am depășit-o în preliminarii...

E cu siguranță rețeta pe care o visa UEFA... Și televiziunile care transmit turneul final.

  1. ”Suntem mândri de voi” și ” Altă dată, altă dată o s-o facem și mai și mai lată!” HAI ROMÂNIA!

Florin Mureșan

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble