Scriam în urmă cu o săptămână despre zvonurile legate de lipsa de finanțare și de posibilitatea ca două dintre echipele din județ, Victoria Carei și Oașul Negrești Oaș să nu se înscrie în Liga a 3-a.
Din păcate zvonurile s-au confirmat luni, 15 iulie, ultima zi de înscriere acordată de FRF echipelor pentru înscrierea în Liga a 3-a.
Campioana Ligii a 4-a elite, Oașul Negrești Oaș, echipă ce a câștigat și barajul de promovare cu Silvicultorul Maieru, a anunțat luni prin vocea președintelui Andreka Adrian-Dan că nu se înscrie în ediția 2024=2025 a Ligii a 3-a.
Iată postarea de pe pagina oficială a celor de la Oașul Negrești:
”C.S. Oaşul 1969 Negreşti-Oaş, dorește să își exprime public poziția despre situația actuală a echipei:
Rezultatele la finalul sezonului au fost cele dorite de noi: am caştigat campionatul, am caştigat barajul de promovare în Liga a 3-a, am fost finalişti în Cupa României la faza județeană, am închegat noi grupe de copii si juniori, şi am efectuat toate demersurile necesare pentru o eventuală participare în liga superioară. În acest sens, conducerea clubului nostru, a continuat procesul de omologare a terenului, răspunsul fiind unul favorabil, cu mici excepții care pot fi facute în câteva săptămâni la baza sportivă.
Însă punctul cel mai sensibil și vital, se pare că nu l-am putut obține, și anume resurse financiare pentru continuarea în campionatul ligii a 3-a, și suntem pregătiți să ne asumăm responsabilitatea și să punem bazele unui nou proiect bazat pe aceleași principii sănătoase care ne-au adus atât de multe bucurii în ultimele trei sezoane (de două ori locul 2 și anul acesta locul 1), și cel mai important: creșterea centrului de copiii și juniori din cadrul clubului.
În plus, avem sprijinul autorității locale, care va face pași pentru modernizarea bazei sportive și va găsi resurse și pentru un nou teren sintetic de dimensiuni mari pentru pregătire.
Le mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă performanța din sezonul trecut: jucători, antrenori, staff, sponsori, susținătorilor din tribună și mediul online.
Cu stimă,
Președinte C.S. Oaşul 1969 Negrești-Oaș
Andreka Adrian-Dan
15 iulie 2024”
Așadar, bucuria a ținut mai puțin de o lună la Oașul Negrești Oaș. Echipa va continua să joace în fotbalul județean și așteaptă vremuri mai bune din punct de vedere financiar...




















