Fostul atacant al CSM Olimpia, Mossa Samake a ajuns la trei reușite pentru CSM Reșița

Fostul atacant al CSM Olimpia, Mossa Samake a ajuns la trei reușite pentru CSM Reșița

Se joacă la foc automat în Liga a 2-a

Etapa a 6-a a debutat de joi și s-a încheiat abia marți, cu ACSM Reșița – FK Miercurea Ciuc, 2-3 după ce au mai fost meciuri sâmbătă, duminică și luni.
Miercuri am avut parte prima restanță din cele trei pe care le are Corvinul, contra CSC Șelimbăr, scor 1-0, contând pentru prima etapă, iar imediat mai apoi, de joi, debutează etapa a 7-a, cea care ține tot până într-o zi de marți.


Fostul atacant al celor de la CSM Olimpia, Moussa Samake a marcat din nou pentru CSM Reșița, a egalat la 2-2, dar bănățenii au pierdut primul meci în actualul sezon în vreme ce ciucanii sunt lideri cu punctaj maxim. Samake a ajuns la trei goluri marcate în actualul sezon de liga a 2-a.


Etapa 7-a a Ligii 2 debutează tot joi și se încheie tot marți, ca etapa a 6-a
Etapa a 7-a a sezonului regular de Liga 2, ediția 2024-2025, debutează joi, de la ora 17:00, la Oradea, ca și runda a 5-a, când FC Bihor primește replica Stelei.
Vineri se joacă Chindia – Ceahlăul, de la ora 16:00, iar sâmbătă sunt programate nu mai puțin de șapte partide. Șase încep de la ora 11:00, la Chiajna, Mioveni, Hunedoara, Clinceni, Cisnădie și Reghin, iar de la ora 12:00 se joacă CSM Focșani – FCU Craiova.
Duminică nu este stabilit niciun joc, ci luni, de la ora 16:00, de când se dispută CSM Slatina – ACSM Reșița.


În fine, etapa se încheie marți, după ce se joacă FK Miercurea Ciuc – CSC Dumbrăvița, care are ora de start 18:30.
Pentru a treia oară în șapte etape, ultimul meci are în componență liderul FK Miercurea Ciuc. S-a mai întâmplat în etapele 4 și 6.


Program etapa 7 Liga 2, sezon 2024-2025:

joi, 19 septembrie 2024, ora 17:00
FC Bihor Oradea – Steaua Bucureşti – tv
vineri, 20 septembrie 2024, ora 16:00
Chindia Târgovişte – Ceahlăul Piatra Neamţ – tv
sâmbătă, 21 septembrie 2024, ora 11:00
Concordia Chiajna – Metalul Buzău
CS Mioveni – Campionii FC Argeş
Corvinul Hunedoara – AFC Câmpulung Muscel
Metaloglobus Bucureşti – Viitorul Pandurii Târgu Jiu
CSC Şelimbăr – FC Voluntari
Unirea Ungheni – CS Afumaţi
sâmbătă, 21 septembrie 2024, ora 12:00
CSM Focşani – FCU Craiova – tv
luni, 23 septembrie 2024, ora 16:00
CSM Slatina – ACSM Reşiţa – tv
marți, 24 septembrie 2024, ora 18:30
FK Miercurea Ciuc – CSC Dumbrăviţa – tv

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble