AJF Satu Mare
Fiul Sergiu Neichi a fost într-o brigadă cu tatăl său la meciul de juniori dintre Talna și Oașul
”După 52 de ani trecuti de la ultimul joc oficial arbitrat, azi tatăl meu la frumoasa vârsta de 76 de ani a arbitrat din nou un meci oficial si a făcut-o exemplar!!! Suntem mândri de tine TATA...” este mesajul postat de arbitrul Sergiu Neichi de la care a pornit ”ȘTIREA ETAPEI” din fotbalul județean.
Sergiu Neichi e deja observator de arbitri la nivel de Liga a 3-a dar din lipsă de ”fluierași” în fotbalul județean conducerea AJF Satu Mare îl mai trimite să mai arbitreze derby-uri prin ELITE ori Liga a 4-a.
La fel s-a întâmplat și în week end când Sergiu Neichi a fost delegat într-o brigadă cu divizionarul Ovidiu Mazilu și cu Costi Por , un alt observator-arbitru al fotbalului sătmărean, la derby-ul Oașului dintre Talna și Oașul Negrești.
Cum în deschidere era programat meciul juniorilor A , iar Ovidiu Mazilu a fost trimis doar la jocul seniorilor, în brigadă mai era nevoie de un arbitru asistent...Iar Sergiu Neichi în calitate de central la acest meci a apelat la ...tatăl său, Ioan.
Așa s-a născut povestea celui mai experimentat arbitru sătmărean ce a oficiat la un meci oficial.
Ioan Neichi la cei 76 de ani ai săi nu doar că și-a ajutat fiul să ducă meciul la bun sfârșit dar a făcut-o într-un mod exemplar, fără greșeală.
”Le mulțumesc că au apelat la mine. A fost o onoare să îmbrac iar echipamentul de arbitru după 52 de ani” ne-a spus Ioan Neichi cel care arbitrase ultimul meci oficial în 1972.
”Atunci am fost admis la Institutul Tehnic din Târgu Mureș și m-am mutat acolo și a trebuit să renunț la arbitraj. Așa au fost vremurile. Mă concentram doar pe studii și meserie. Apoi am încercat să revin la Târgu Mureș ca arbitru dar nu s-a mai putut și așa am rămas cu cariera întreruptă brusc la 24 de ani. ”ne-a povestit Ioan Neichi .
Povestea omului care a rămas o viață alături de sport, miercuri seara în cadrul emisiunii Actualitatea sătmăreană de la Nord Vest TV.
Rezultatul meciului de juniori , Talna-Oașul nici n-a mai contat... Știrea a venit de la linie... Cu Ioan Neichi un adevărat exemplu de dragoste pentru fotbal și arbitraj. La 76 de ani!
P.S. Suntem curioși ce notă a primit veteranul Ioan Neichi de la veteranul observatorilor sătmăreni, Iosif Vigu. :))




















