Victorie clară și oarecum logică a celor de la CSM Olimpia Satu Mare, vineri, pe sinteticul Academiei Viitorul Cluj.
Partida ce a contat pentru etapa a 4-a a seriei a 10-a a Ligii a 3-a a fost una total dezechilibrată… Cu o formație experimentată a CSM-ului sătmărean, cu pretenții de promovare, și cu o echipă a gazdelor formată din jucători crescuți la Academie și cu o medie de vârstă în jurul a 18-19 ani. De altfel, cel mai tânăr titular al clujenilor era născut în 2008(Bara) iar cel mai experimentat era născut în 1999 (Milandru). Peste toate a venit și faza din minutul 5, când portarul gazdelor, Bogdan Checicheș, l-a faultat la marginea careului pe Sonogo și a fost corect eliminat de centralul Nagy Vladimir…
Iar ca dezastrul să fie complet pentru Viitorul, din acea lovitură liberă, Calugher a deschis scorul pentru CSM Olimpia. Din acel moment meciul s-a transformat mai degrabă într-un antrenament cu public (la meci au asistat puțin peste 200 de spectatori cu tot cu juniorii Academiei ce-și terminaseră antrenamentele și cu o micuță galerie a CSM-ului). Alexandru Botos (Piri) a schimbat şase jucători în primul unsprezece de bază și a schimbat și sistemul într-un 4-4-2 cu Sonogo și Zamfir în atac… Golul a venit de la mijlocașul Calugher, dar ocazii au avut în primele minute ale meciului atât Sonogo cât și Zamfir, Chinde sau Micaș. Până la pauză, atât Sonogo, cât și Cosmin Zamfir au avut șanse de a înscrie, dar fără succes, astfel că echipa noastră a intrat la vestiare cu un avantaj minim.
În a doua parte a meciului sătmărenii și-au continuat dominarea, iar în minutul 55, după un un-doi în careu între Cosmin Zamfir și Adrian Micaş, mijlocașul nostru a dublat avantajul (0–2). În ultimul sfert de oră, adversarii din Cluj-Napoca au cedat total iar echipa noastră a profitat din plin. A venit hențul stupid a lui Mihnea Poenar, iar CSM Olimpia a primit un penalty, pe care Paul Copaci l-a transformat (0–3), iar în minutul 90, după bara lui Dorian Todoran, Cosmin Zamfir a trimis mingea în poartă (0–4). Când toată lumea aștepta fluierul final, Micaş a insistat pentru o minge la marginea terenului, a urmat centrarea în fața porții, iar Gheorghe Gondiu a înscris cu capul, stabilind scorul final de 0–5.
Aceasta este a treia victorie consecutivă pentru CSM Olimpia, iar în următoarea etapă, sâmbăta viitoare, echipa noastră va primi vizita celor de la CSM Sighetul Marmației. De menționat că, în acest meci, în minutul 79, a intrat pe teren și Abdul Wahab Adam. Mijlocașul a jucat primul său meci oficial după o pauză forțată de 10 luni, cauzată de o accidentare gravă suferită în noiembrie anul trecut, în meciul din deplasare împotriva echipei din Baia Mare.
Alexandru Botos (Piri), team manager, CSM Olimpia Satu Mare: „Am jucat împotriva unei echipe tinere și dinamice, unde am reușit să le oferim minute de joc și băieților care au avut mai puține șanse până acum. Sunt foarte mulțumit că au intrat bine în joc. Pot spune cu încredere că nici nu s-a observat că am început cu șase jucători în primul unsprezece care au jucat puțin până acum. Faptul că am jucat pe un teren sintetic cred că ne-a deranjat un pic, dar băieții s-au adaptat rapid și au adus performanța așteptată.”
LIGA 3, SERIA 10, ETAPA 4
ACS Academia de Fotbal Viitorul Cluj – CSM Olimpia Satu Mare 0–5 (0–1) Marcatori: Vadim Calugher ’8, Adrian Micaş ’55, Paul Copaci ’75 (din penalty), Cosmin Zamfir ’90, Gheorghe Gondiu ’90+3. Viitorul Cluj Napoca: Checicheș- Milandru, Harfaș, Poenar, Istrate, Pop Bogdan, Bara, Zanc, Maxim, Cozac, Herciu. CSM Olimpia: Bogdan Miron – Dorian Todoran, Csatári Márk, Cătălin Oanea (’72, Paul Copaci), Emanuel Negru, Vadim Calugher (’79, Abdul Wahab Adam), Adrian Micaş, Viorel Chinde (’72, Marius Hosu), Samuel Şanta (’67, Răzvan Săutiuț), Mamourou Sonogo (’67, Gheorghe Gondiu), Cosmin Zamfir.




















