Victorii importante pentru echipele de junioare de la CSM Olimpia

Victorii importante pentru echipele de junioare  de la CSM Olimpia

Echipele de handbal feminin ale CSM Olimpiei Satu Mare au revenit cu victorii pe teren, după o pauză de trei săptămâni, odată cu reluarea campionatului la categoriile de vârstă juniori III și juniori II.

Echipa junioarelor III, formată în mare parte din jucătoare din Orașu Nou, Livada, Turulung și Porumbești, a disputat joi pe teren propriu un meci împotriva echipei Alpha Oradea.
Înaintea etapei a 7-a, ambele echipe aveau câte 7 puncte în clasament, iar meciul a fost pe măsura așteptărilor , unul foarte echilibrat . S-a mers cap la cap până la 15-15, ambele echipe alternând la conducere, dar ultimele două minute au aparținut CSM Olimpiei, care a intrat la pauză cu un avantaj de 18-15.
După pauză, elevele antrenorului Nagy Flórián au controlat jocul, iar CSM Olimpia a sărbătorit victoria , scor 29-24, iar sătmărencele au avansat astfel pe locul 2 în clasamentul Seriei P.
Jucătoarea meciului a fost Burja Adrien, care a marcat 21 de goluri din tot atâtea aruncări.
În etapa a 8-a, pe 15 decembrie, urmează un alt derby, liderul ACS KKS Cămin va veni ca adversar în sala Ecaterina Both.
Echipa de juniori II a CSM Olimpiei a obținut o victorie clară pe terenul echipei CS Handbal Inovativ Negrești-Oaș, care evoluează în premieră în acest an în campionatele naționale. Superioritatea elevelor antrenorului Ciprian Mărieș a fost evidentă, iar după primă repriză tabela a arătat 23-9, echipa noastră a câștigat meciul de miercuri cu o diferență de 19 goluri, scor 41-22.
Cu această victorie, CSM Olimpia ocupă locul 4 în clasamentul Seiei H, cu 9 puncte. În etapa următoare, pe 18 decembrie, echipa noastră va juca un alt derby în sala Ecaterina Both, împotriva celor de la CS Marta Baia Mare, care au un singur punct în plus față de noi în clasament.

JUNIORI III, SERIA P, ETAPA 7
CSM Olimpia Satu Mare – ACS Alpha Oradea 29–24 (18–15)
CSM Olimpia: Büte Hilda (3 goluri), Nagy Evelin, Francia Zsanett, Orbán Orsolya, Burja Adrien (21), Barta Szabina (2), Geng Boglárka, Geng Barbara, Istvánfi Tímea (1), Noveli Rebeka, Bak Natália, Kovács Viktória, Cseh Vivien, Elek Zsófia, Nicoleta Selmenți.
Antrenori: Nagy Flórián, Lucaci Dénes.
JUNIORI II, SERIA H, ETAPA 8
CS Handbal Inovativ Negrești-Oaș – CSM Olimpia Satu Mare 22–41 (9–23)
CSM Olimpia: Kánya Evelin, Teodora Pop (2 goluri), Ariana Ionescu (12), Mara Mărghitaș (1), Maria Secu (8), Denisa Doboș, Maria Feneșan (1), Patricia Cherekeș (6), Daniela Trif, Bâlc Henrietta (3), György Natália (1), Andra Oros, Iulia Paicu (5).
Antrenor: Ciprian Mărieș.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble