Liga a 3-a
Alexandru Botoș: ”Vrem nouă puncte din ultimele trei etape ale sezonului regulat!”
- Antrenorul celor de la CSM Olimpia, optimist înaintea startului sezonului de primăvară
Așteptarea a luat sfârșit pentru iubitorii fotbalului sătmărean . La finalul săptămânii se reia campionatul Ligii a 3-a iar cele două reprezentante ale județului din seria a 10-a pornesc la drum, e drept, cu obiective diferite.
CSM Olimpia Satu Mare , ocupanta locului patru, își dorește o calificare în play off și apoi la barajul de promovare în vreme ce SC Olimpia MCMXII Satu Mare, locul opt în serie, vizează salvarea de la retrogradare.
Invitat marți în cadrul emisiunii Actualitatea sătmăreană, antrenorul celor de la CSM Olimpia Satu mare, Alexandru Botoș a vorbit deschis despre atmosfera din cadrul echipei, despre obiective și despre lupta pentru play off în seria a 10-a.
” Am făcut o pregătire foarte bună și am avut condiții excelente pentru care mulțumim conducerii. De asemenea vreau să amintesc și faptul că noii veniți în lot s-au adaptat rapid și sunt convins că au adus un plus valoare echipei. Avem o concurență pe fiecare post și cei care au văzut evoluția noastră în meciurile de pregătire au putut observa că nu a fost nicio diferență în exprimarea echipei indiferent de formulele și jucătorii pe care i-am folosit” a spus Alexandru Botoș.
Acesta a amintit că e foarte clar pentru toată lumea de la club că primul obiectiv e acela de a câștiga cele trei meciuri rămase din sezonul regulat. ”Nu avem altă variantă decât de a câștiga toate cele trei meciuri și să obținem nouă puncte. Avem două meciuri în deplasare pe terenul unor echipe ce se luptă pentru evitarea retrogradării și un meci acasă cu Sănătatea Cluj, o echipă ce e în luptă directă cu noi pentru un loc în play off. Mergem sâmbătă la Mintiu Gherlii pe un teren greu . Sper să ne adaptăm rapid la condițiile de joc și să ne impunem valoarea.” Amia spus Alexandru Botoș care a amintit că a apucat să vadă la lucru echipa din Mintiu Gherlii doar în amicalul jucat de aceștia cu Livezile, echipă de liga a 4-a din Bistrița Năsăud.
”Nu au venit să joace nici cu SC Olimpia MCMXII și nici la Minaur. Nu știu motivele, dar e bine că măcar am văzut înregistrarea jocului cu Livezile. Am încredere în băieți și după cele arătate în pregătiri sunt optimist că vom câștiga pe terenul Vulturului” a mai declarat Alexandru Botoș.
Legat de lupta pentru promovare, tehnicianul CSM Olimpia a recunoscut că deocamdată nu se gândește la bătălia din play off...”Important e să ajungem acolo și să intrăm cu nouă puncte-n plus” a încheiat Botoș.
Ervin Zsiga ”Dacă Modric mai poate juca la Real Madrid la 40 de ani de ce să mă plâng eu la 34 de ani...!”
Căpitanul CSM Olimpia, Ervin Zsiga a prefațat și el sezonul de primăvară din Liga a 3-a și a declarat că își dorește foarte mult să și mai treacă în palmares o promovare , acasă la Satu Mare.
”Mă simt excelent, am făcut o pregătire foarte bună și atmosfera din lot e una excelentă. Avem condiții deosebite și acum e rândul nostru să răsplătim încrederea pe care toți ne-o acordă. Un lot foarte bun și pentru mine e o provocare . Dacă Modric la 40 de ani joacă la Real Madrid , de ce n-aș face-o și eu la doar 34 de ani la nivelul acesta la CSM Olimpia Satu Mare. Mă bucur că avem o îmbinare reușită de jucători cu experiență cu tineri dornici de a progresa. Mergem la Mintiu Gherlii să câștigăm iar apoi pas cu pas să urcăm în play off cu șanse reale de a ajunge la baraj!” a spus Ervin Zsiga.
Etapa a 16-a a Ligii a 3-a începe vineri cu duelul ultimelor două clasate și continuă sâmbătă cu derby-ul primelor două clasate și cu meciurile echipelor sătmărene, CSM Olimpia la Mintiu Gherlii și SC Olimpia MCMXII , acasă cu Sănătatea Cluj Napoca.




















