Titlul cu numărul 8 pentru echipa de spadă a CSM Olimpia

Titlul cu numărul 8 pentru echipa de spadă a CSM Olimpia

Pentru prima dată în cariera sa, spadasinul clubului CSM Olimpia Satu Mare, Adrian Dabija, a cucerit titlul de campion național la individual, la seniori. După succesul obținut anul trecut în Cupa României, sportivul pregătit de antrenorii Csiszár Ferenc, Nagy Lehel și Adrian Szilagyi a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului în sala de scrimă „Alexandru Csipler” din Satu Mare.
Joi, în cadrul probei individuale, Dabija a început competiția cu patru victorii și o înfrângere în faza grupelor. Pe tabloul principal, a trecut rând pe rând de Alexandru Nago (CSM Corona Brașov), Liviu Pașcu (CSU Târgu Mureș), iar în sferturile de finală l-a învins pe colegul său de club, Mézinger Márton. În semifinală, a obținut o victorie importantă în fața lui Andrei Timoc (CS UNEFS București).
Finala l-a adus față în față cu revelația zilei, Alin Sbîrcia (CSU Craiova), care a acces pe tabloul principal de pe poziția 30. Într-un meci extrem de strâns, Dabija s-a impus în fașa veteranului de 41 de ani cu 15–13 și, după succesul lui Alex Oroian din 2022, titlul național revine din nou unui sportiv de la CSM Olimpia Satu Mare.
Oroian a ratat anul acesta podiumul, clasându-se pe locul 6, în timp ce Mézinger Márton a încheiat pe locul 7. Tot pentru CSM Olimpia Satu Mare, Tudor Surducan s-a clasat pe locul 16, Anton Cîmpan pe locul 19, iar Szabó Szabolcs pe poziția 22.

Titlul cu numărul 8 pentru echipa CSM Olimpia
Echipa masculină de spadă seniori a clubului CSM Olimpia Satu Mare a cucerit pentru a opta oară la rând titlul de campioană națională, după ce vineri după-amiază a dominat competiția desfășurată în Sala de Scrimă „Alexandru Csipler” din Satu Mare.
Formația sătmăreană, avându-l în componență pe campionul național individual Adrian Dabija, alături de Mézinger Márton, Alex Oroian și Tudor Surducan, a început turneul cu o victorie categorică, scor 45-28, împotriva LPS Craiova, urmată de un alt succes convingător, 45-27, cu CSU Târgu Mureș. În finală, nici UNEFS București nu a reușit să le stea în cale elevilor antrenați de Csiszár Ferenc, Nagy Lehel și Adrian Szilagyi, CSM Olimpia impunându-se cu scorul de 45-34.

 

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble