La doi pași de Liga 2: CSM Olimpia Satu Mare- Poli Timișoara, sâmbătă ora 16,30
Toată lumea la stadion!
- Partida va fi transmisă de Digisport 1
Fotbalul își taie partea leului la Zilele Orașului. Sărbătoarea Sătmarului coincide și cu un eveniment important pentru sportul sătmărean.
CSM Olimpia Satu Mare e la doi pași de promovarea în Liga a 2-a după ce a reușit să se califice, în premieră, în finala barajului.
Adversara echipei noastre e Poli Timișoara, echipă ce a terminat pe poziția a 2-a în seria a 9-a, dar apoi a dat marea lovitură și a eliminat pe Minaur Baia Mare la loviturile de departajare.
De altfel, ambele formații au ocupat locul al doilea la final de play-off, dar au învins câștigătoarele seriilor a noua și a zecea, în prima dublă de baraj.
Anunțat inițial pentru sâmbătă la ora 18 , meciul tur al finalei barajului de promovare în Liga a 2- a dintre CSM Olimpia Satu Mare va avea o altă oră de start. Digisport a decis să transmită acest joc și a găsit loc în program doar cu începere de la ora 16,30.
Așadar, meciul va putea fi urmărit pe Digisport 1.
Cât despre lot, antrenorul secund Alexandru Botoș nu-i poate folosi pe Gondiu și Sanogo, ambii suspendați.
Echipa probabilă: Maxim- Todoran, Copaci, Diomande, Oanea- Santa, Văsălie, Calugher, Mustacă, Zamfir (Zsiga) -Alex Pop
Bilete la 10 lei
Clubul CSM Olimpia Satu Mare a pus deja în vânzare biletele pentru această partidă. Acestea pot fi achiziționate în avans din mai multe puncte din oraș, pentru a facilita accesul suporterilor și a asigura o prezență numeroasă pe Stadionul Daniel Prodan. Achiziția biletelor se face exclusiv în numerar.
Puncte de vânzare:
Sediul Clubului: Str. Petőfi, nr. 47 (9:00 – 17:00)
RIO Café: Str. Simion Bărnuțiu, nr. 1 (13:00 – 22:00)
FRIENDS Café: B-dul Transilvania (7:00 – 23:00)
Red Hat YARD: Piața Libertății, nr. 18 (9:00 – 24:00)
NEXT Caffe & Bistro: Str. Ștefan cel Mare, nr. 10 (7:00 – 20:00)
LA LIGA: B-dul Cloșca, nr. 3 (7:00 – 24:00)
Biletele vor fi disponibile și în ziua meciului, direct de la stadion.
Iată programul celor 5 finale:
F1: FC Bacău (calificată la masa verde din B1) – Unirea Braniştea (Învingătoarea B2)
F2: Vedița Colonești (Învingătoarea B3) – CS Dinamo București (Învingătoarea B4)
F3: CS Tunari (calificată la masa verde din B5) – AFC Odorheiu Secuiesc (Învingătoarea B6)
F4: Gloria Bistrița Năsăud (calificată la masa verde din B7) – SCM Râmnicu Vâlcea (Învingătoarea B8)
F5: CSM Olimpia Satu Mare (Învingătoarea B9) – Politehnica Timișoara (Învingătoarea B10)




















