Liga a 2-a
- Urmează două amicale pentru galben-albaștrii, sâmbătă la Debrecen și miercuri la Satu Mare cu CSM Sighet
Conducerea clubului CSM Olimpia Satu Mare și stafful tehnic al echipei continuă pregătirile pentru noul sezon competițional al Ligii a II-a, care va debuta pe 2 august. În această perioadă, pe lângă meciurile amicale, clubul lucrează intens și la definitivarea lotului cu care va aborda eșalonul secund.
În acest context, Olimpia se desparte de doi jucători importanți din sezonul trecut: Samuel Șanta și Alexandru Pop. Ambii au contribuit la promovarea echipei în Liga 2 și au avut un aport semnificativ în parcursul reușit din campania precedentă.
Samuel Șanta a sosit la Satu Mare în vara anului 2024. Extrema dreaptă, cu profil ofensiv, a fost unul dintre oamenii de bază ai formației, reușind să marcheze goluri decisive și să-și lase amprenta asupra evoluțiilor galben-albaștrilor.
Alexandru Pop a venit la club, de la Minaur Baia Mare, în iarna acestui an.
„Le mulțumim pe această cale lui Samuel Șanta și Alexandru Pop pentru munca depusă și le dorim mult succes în carieră, mai departe”, a transmis clubul printr-un mesaj oficial.
Sâmbătă, amical la Debrecen apoi miercuri meci pe Someșul cu CSM Sighet
Între timp, echipa pregătită de Alexandru Botoș se află în plină perioadă de pregătire. Următorul meci de verificare va avea loc sâmbătă, 19 iulie, în deplasare, la Debrecen, în fața formației Debreceni VSC (prima ligă din Ungaria). Partida se va disputa cu porțile închise, la solicitarea clubului gazdă.
Al doilea test va avea loc miercuri, 23 iulie, pe stadionul Someșul din Satu Mare. CSM Olimpia va întâlni echipa de Liga 3, CSM Sighetu Marmației. Acesta va fi penultimul amical al verii pentru Olimpia. Ultimul test înaintea primei etape din Liga a 2-a e programat pe 26 iulie cu FC Bihor Oradea.
Totodată, Federația Română de Fotbal a anunțat că tragerea la sorți pentru stabilirea programului Ligii 2 va avea loc pe 22 iulie, cu mai puțin de două săptămâni înainte de debutul sezonului.




















