CSM Olimpia Satu Mare
- Antrenorul Alexandru Botoș se declară mulțumit de condițiile oferite în cantonamentul de la Szombathelyi
De la începutul acestei săptămâni echipa de fotbal CSM Olimpia Satu Mare se află în cantonament la Complexul Sportiv „Király” din Szombathely (Ungaria).
S-a jucat deja și un meci de pregătire, 0-1 cu Videoton Fehervar FC iar jucătorii au parte sub comanda staff-ului tehnic de două antrenamente pe zi.
Antrenorul Alexandru Botos (Piri), s-a declarat mulțumit de condițiile oferite, menționând că programul decurge conform planificării.
„Până acum, totul a decurs conform planului. Le mulțumim gazdelor noastre, care ne sprijină în toate privințele. Deși luni și marți a plouat, ni s-a permis accesul pe terenul sintetic, astfel că ne-am putut antrena conform programului stabilit” – a declarat tehnicianul.
Marți, în ciuda ploii torențiale, Olimpia a disputat un meci amical împotriva echipei maghiare Videoton FC. După o greșeală a portarului în minutul 74, formația sătmăreană a pierdut cu scorul de 1–0.
„Din punct de vedere fizic, meciul și-a atins scopul. Chiar dacă terenul era îmbibat cu apă, băieții și-au păstrat stilul de joc: am avut posesie, am creat ocazii. Din păcate, nu am reușit să marcăm, deși am avut două bare. Suntem încă într-o fază a pregătirii în care astfel de greșeli sunt permise. Îmi pare rău pentru eroarea individuală care a dus la golul primit, dar este ceva ce putem corecta” – a completat Alexandru Botos.
Tehnicianul sătmărean s-a arătat mulțumit și de noile achiziții din lot. În cantonamentul de la Szombathely au fost incluși 11 fotbaliști nou-veniți, unii dintre ei semnând deja contracte cu clubul. Se pare însă că și ceilalți jucători ce momentan sunt doar în probe au șanse reale să rămână la echipa de Liga 2 din Satu Mare.
„Din ce am văzut până acum, noii veniți s-au integrat foarte bine atât în grup, cât și în stilul nostru de joc. Sunt mulțumit de ce am văzut. Consider că lotul este bine echilibrat în acest moment, însă nu exclud posibilitatea ca în următoarele zile să mai intervenim cu modificări pe cel puțin două posturi” – a spus antrenorul.
Cantonamentul din Szombathely se va încheia duminică dimineață. Însă sâmbătă la prânz, echipa va pleca spre Lendava, în Slovenia, unde urmează un nou test de pregătire. Contrar planului inițial, adversarul nu va fi echipa locală, ci ocupanta locului 4 din sezonul trecut al primei ligi croate – NK Osijek –, formație ce aliniază cinci jucători convocați la echipele naționale. Meciul se va disputa sâmbătă, în două reprize de câte 60 de minute, începând cu ora 18:00 (ora României).
Plecări, sosiri…
La nivelul achizițiilor, clubul din Satu Mare i-a prezentat până acum pe Mircea Donca (ex Minaur Baia Mare), Cosmin Meșter, Alexandru Sabău (amândoi foști la SCM Zalău), Bence Pinter (ex FK Csikszereda), Szilard Magyari (ex Unirea Ungheni) și Davide Popșa (ex Sepsi OSK Sfântu Gheorghe).
După reunire, CSM Olimpia Satu Mare a făcut publice primele plecări: Emanuel Negru (29 de ani, fundaș central), Alexandru Maxim (18 ani, portar) și Tony Francisco (francez în vârstă de 24 de ani, mijlocaș). Unul dintre cei trei, Maxim, și-a găsit deja un nou acord, el fiind prezentat de FC Voluntari, astfel că va juca și el în divizia secundă, dar va fi adversarul clubului din Satu Mare.
Alexandru Botoș are sub comandă câteva nume care până în momentul de față nu au parafat acorduri sau cel puțin nu au fost anunțate la nivel oficial înțelegerile.
Este vorba despre Zsombor Deaky (aparține de Csikszereda, ex AFC Odorheiu Secuiesc), Daniel Danu (ex Chindia), Kristof Bontas (ex Puskas AFC II și testat vara aceasta de Csikszereda) și Constantin Trip.
URMĂTORUL MECI DE PREGĂTIRE
12 iulie, sâmbătă, ora 18:00 (ora României), Lendava, Slovenia
NK Osijek (Croația, prima ligă) – CSM Olimpia Satu Mare




















