Derby bănățean pentru Florin Fabian
Antrenorul sătmărean, Florin Fabian debutează pe banca celor de la ACS Dumbrăvița la un meci pe teren propriu în actualul sezon de Liga a 2-a , sâmbătă de la ora 11, chiar într-un derby bănățean cu ACSM Reșița.
Dumbrăvița lui Fabian a avut parte de un start perfet de sezon după victoriile, 2-1 de la Dinamo București din campionat și apoi 3-0 de la Timișul Șag din Cupa României.
Florin Fabian vrea un joc ofensiv sâmbătă de la elevii săi.
”Mizez foarte mult pe starea de spirit pozitivă a grupului nostru și pe potențialul lor fizic, pentru că au demonstrat că pot face față rigorilor pe care le impun eu, adică o echipă care să facă pressing și să țină un ritm susținut, pentru că ritmul și deciziile fac diferența în fotbal, așa că… Mă aștept la un meci greu, care pe care, cu siguranță vom juca curajos și sperăm să ieșim bine din meciul de sâmbătă. E un mod de abordare diferit. Jucăm acasă, mi-aș dori să jucăm cât mai curajos, să fim echipa care controlează jocul… Dar știu că întâlnim o echipă cu experiență, care își dorește să promoveze. Tinerețea noastră poate fi și un atuu și un dezavantaj în unele momente ale jocului pentru că sunt momente în care nu luăm cele mai bune decizii și interpetăm jocul greșit tocmai din elanul asta și din lipsa asta de maturitate, dar eu cred că cu Reșița vom face tot ce ne stă în putință și din punct de vedere fizic, și al dorinței de a câștiga, vom face tot ce putem să tranșăm jocul în favoarea noastră și am încredere și asta transmit și jucătorilor”, a declarat antrenorul Dumbrăviței pentru Liga2.ro.
Fabian așteaptă și mult public și spune că e important ca echipa să meargă bine de acum încolo, deoarece vor avea o primă parte de sezon regular dificilă.
”Sper să vină lumea să ne susțină cu siguranță și așteptările lor sunt mari după rezultatul din prima etapă și după ultimele rezultatele. Sperăm să-i bucurăm și să facem punct sau puncte, pentru că avem un program infernal în primele zece meciuri și tot la asta mă găsesc, cum să scoatem cât mai multe puncte în următoarele etape”, a mai adăugat Fabian.
De exemplu, săptămâna următoare urmează un nou meci în Cupa României, în Turul 3, probabil cu Poli Timișoara, iar în etapa 3 a Ligii 2 CSC Dumbrăvița are joc la Oradea, cu FC Bihor..
Legat de advesara celor de la Dumbrăvița din etapa a 2-a, aceasta i-a ”furat” în această vară doi jucători importanți , pe Aspru și Modan, ultimul marcator al unei duble în partida cu CSM Olimpia din prima etapă.
Partida CSC Dumbrăvița- ACSM Reșița se joacă sâmbătă de la ora 11.și poate fi urmărită pe FRFTV.




















