Unirea Tășnad și SC Olimpia MCMXXI au un adversar nou repartizat în seria a 8-a!

Unirea Tășnad și SC Olimpia MCMXXI au un adversar nou repartizat în seria a 8-a!

Liga a 3-a

- Gloria Lunca Teuz Cernei s-a supărat pe FRF și a anunțat că se retrage din campionat iar locul arădenilor e luat de Sticla Turda

Nici n-a început noul sezon al Ligii a 3-a că deja avem parte de echipe care se retrag din competiție. Se întâmplă chiar în seria a 8-a, cea în care au fost repartizate echipele din județul Satu Mare, Unirea Tășnad și SC Olimpia MCMXXI.

Gloria Lunca-Teuz Cernei, echipă ce tocmai ce fusese invitată de FRF să participe din nou în Liga a 3-a a anunțat că se retrage din competiție. Oficialii grupării arădene s-au arătat de modul în care s-a făcut repartizarea echipei în campionat. Mai precis, cei de la Gloria ar fi vrut să ajungă în seria a 7-a alături de celelalte echipe din județul Arad și nu să joace în seria a 8-a cu echipe din Nord Vest-ul țării. Și să facă mereu deplasări de peste 2-300 de km.
”Cermeiul a fost cea mai mică comună ce a avut echipă în Liga 3 și asta de 9 ani încoace. Nu ne-a fost ușor ca și finanțare și, totuși, ne-am plătit taxele la timp la federație, am investit în bază, în jucătorii tineri din zonă și nu numai și acum am fost tratați cu lipsă de respect. Nu este posibil să fim băgați în seria de nord, să avem deplasări de 250, 300, chiar 350 de kilometri până la Sighetu Marmației și mai ales să nu mai simțim rivalitatea sportivă cu celelalte echipe din Arad sau cu Timișul. Iubitorii fotbalului din Cermei erau interesați de derby-urile locale cu Pecica, Sântana, Viitorul, o așteptam pe Poli la noi, ce avem noi de împărțit cu Zalău sau Unirea Dej? I-am comunicat președintelui clubului, Petre Bulza, să facă hârtia de retragere, după care sper ca nu cumva FRF-ul să ne rețină banii din garanția pentru competiție. Sunt 20 de mii de lei din bani publici, o să-i dăm în judecată dacă e nevoie”, a declarat, pentru Liga2.ro, edilul comunei Cermei.
Oficialii celor de la Gloria ar fi vrut să facă schimb de locuri în seriile a 7-a și a 8-a cu cei de la CIL Blaj. Doar că echipa din ” Mica Romă” nici n- a vrut să audă de rocadă.
Reacția oficialilor FRF a fost promptă iar locul celor de la Gloria a fost luat de Sticla Arieșul Turda. Sticlarii au câștigat Liga a 4-a din Cluj dar au pierdut barajul de promovare în fața celor de la Bihorul Beiuș. Iar în faza regională a Cupei României , Unirea Tășnad se impunea în luna iulie la Turda cu 4-2.

Vineri 29 august
CS Lotus Băile Felix - Unirea Tăşnad
Academia de Fotbal Viitorul Cluj - FC Unirea Dej
Sâmbătă 30 august
SCM Zalău - Sănătatea Servicii Publice
Sticla Arieșu Turda - Crişul Sântandrei
SC Olimpia MCMXXI Satu Mare -Bihorul Beiuş
Minaur Baia Mare - CSM Sighetu Marmaţiei
Partidele se joacă de la ora 18.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble