Frații Istvan și Szabolcs Kovacs, în premieră, împreună în grupa unică de Champions League
Fotbalul românesc va avea din nou reprezentanți de marcă în grupa unică UEFA Champions League.
Miercuri, 17 septembrie 2025, la Pireu, brigada condusă de careianul Istvan Kovacs, cel mai titrat arbitru român al momentului, va oficia meciul Olympiakos Pireu – Pafos FC, din prima etapă a fazei grupelor.
Un detaliu aparte îl constituie faptul că din aceeași brigadă face parte și fratele său, Szabolcs Kovacs, desemnat ca al patrulea oficial. Astfel, Careiul bifează din nou o premieră: doi frați arbitri în aceeași brigadă la un meci din grupa unică de Liga Campionilor.
Brigada românească va fi completată de asistenții Mihai Marius Marica și Ferencz Tunyogi, în timp ce în camera VAR vor activa Cătălin Sorin Popa și Marcel Bîrsan. Observatorul de arbitri va fi olandezul Marinus Koopman, iar delegat UEFA a fost numit armeanul Artur Azaryan.
Partida se va juca pe celebrul „Stádio Geórgios Karaïskákis” din Pireu.




















