Liga a 2-a: Chindia bate Dumbrăvița lui Fabian și urcă pe loc de play off

Liga a 2-a: Chindia bate Dumbrăvița lui Fabian și urcă pe loc de play off
Marți seara s-a jucat la Târgoviște ultimul meci al etapei a 5-a din Liga a 2-a. Chindia a învins cu 2-0  pe CSC Dumbrăvița și a urcat pe loc de play off în ealonul doi.
Antrenorul celor de la Dumbrăvița, sătmăreanul Florin Fabian  a precizat că, meci de meci, echipa sa tânără face erori mari.
”A fost un meci împotriva unei echipe cu pretenție. Știam că ne va fi greu, având în vedere lotul pe care îl are Chindia, antrenorul pe care îl are și tot ce se preconizează aici. Am încercat să jucăm fotbal, să blocăm adversarul, să jucăm mai dinamic. Din păcate, nu am reușit să punctăm mai mult în atac, în special în repriza a doua, așa cum mi-aș fi dorit. Am început meciul destul de bine, cu o organizare bună de joc, am avut și două-trei situații de a marca, dar, treptat, experiența Chindiei și-a spus cuvântul. Au punctat la cele două greșeli copilărești pe care le-am făcut la cele două faze, greșeli care sunt pe undeva specifice echipei noastre. În fiecare meci facem greșeli copilărești, dar asta ține de tinerețea lotului nostru. Mă bucură, totuși, că am avut și momente bune de joc și că am arătat ca o echipă care a venit aici să joace fotbal”, a precizat Florin Fabian.
Amintim că în etapa a 5-a, CSM Olimpia a cedat la limită, sâmbătă la Sepsi în fața fostei echipe din Superligă, Sespi OSK.
CLASAMENT 1. ASA Tg.Mureş                   5      4 1 0      13-3    13 2.Corvinul Hunedoara 1921   5      4 1 0      7-2      13 3.FC Bihor Oradea                5      4 0 1      13-7    12 4.Concordia Chiajna             5      3 1 1      14-5     10 5.Chindia Târgovişte            5      3 1 1      10-5     10 6.Steaua Bucureşti              5      3 1 1      11-7     10 7.FC Voluntari                     5      3 1 1      5-3       10 8.Ceahlăul Piatra Neamţ      5      3 1 1       7-9       10 9.CSM Reşiţa                      5      3 0 2      13-6       9 10.Politehnica Iaşi               5      2 2 1      6-3        8 11.Sepsi OSK Sf Gheorghe   5      2 2 1      4-3        8 12. Metalul Buzău               5      2 1 2      6-5        7 13.CS Afumaţi                    5      2 1 2      6-6        7 14.FC Bacău                       5      1 2 2      7-8        5 15.CS Tunari                       5      1 2 2      7-9        5 16.Dinamo Bucureşti           5      1 2 2      5-8        5 17.CSC Dumbrăviţa             5      1 0 4      7-12      3 18. Gloria Bistrița                5      0 3 2      3-8        3 19.Câmpulung - Muscel       5      1 0 4      4-16      3 20.CSM Slatina                   5      0 2 3      3-7        2 21.CSC 1599 Şelimbăr        5      0 0 5      4-12       0 22.CSM Olimpia Satu Mare  5      0 0 5      4-15       0
Etapa următoare: 13-14 septembrie Metalul Buzău – CSC Șelimbăr CSM Olimpia Satu Mare – Corvinul Hunedoara CSC Dumbrăvița – Sepsi OSK AFC Câmpulung Muscel – Chindia Târgoviște Steaua București – ASA Tg. Mureș Ceahlăul Piatra Neamț – FC Bihor Oradea Fc Bacău – ACSM Reșița CS Gloria Bistrița – CS Dinamo București FC Voluntari – Concordia Chiajna CSM Slatina – CS Tunari CS Afumați – Politehnica Iași
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble