Start ratat de sezon pentru băieții lui Funicello

Start ratat de sezon pentru băieții lui Funicello
|
SC Olimpia MCMXXI Satu Mare a început cu stângul noul sezon din Liga 3. „Galben-albaștrii” au cedat pe teren propriu, scor 1–3, în fața nou-promovatei Bihorul Beiuș, într-un meci disputat pe Stadionul Someșul.
Partida a fost echilibrată în prima repriză, însă oaspeții au fost mai eficienți în fața porții. Vlad Degău a deschis scorul în minutul 18, iar Claudiu Bercea a majorat avantajul în minutul 36. La pauză, tabela indica 0–2.
După reluare, echipa din Beiuș a redus ritmul, iar SC Olimpia MCMXXI a încercat să profite, împingând jocul spre poarta adversă. Sătmărenii au ratat câteva ocazii importante, cea mai mare venind în minutul 73, când șutul puternic al lui Hajdo Roland a lovit bara transversală.
Finalul a fost mai animat: în minutul 83, Sofian Țânțaș a înscris cu un șut de la distanță, readucând speranța pentru Olimpia (1–2). Totuși, în prelungiri, Robert Turcan a fost faultat în careu, iar Degău a transformat fără emoții penalty-ul acordat, stabilind scorul final la 3–1 pentru Bihorul.
Astfel, trupa condusă de Giuseppe Funicello începe sezonul cu o înfrângere pe teren propriu. Următoarea etapă programează un derby județean sătmărenii vor juca în deplasare, la Tășnad, împotriva Unirii.
Amintim că SC Olimpia MCMXXI a retrogradat sezonul trecut din Liga a 3-a dar a fost invitată de cei de la FRF să ocupe unul din locurile rămase neocupate după retragerile pe bandă rulantă ale unor cluburi ce aveau drept de joc în eșalonul trei.
Cât despre oaspeți la care fostul atacant al CFR-ului din Cluj , Adrian Anca e team manager, cu 5 jucători noi în primul unsprezece, CS Bihorul Beiuș și-a făcut debutul oficial în Liga 3 pe terenul unei grupări „multinaționale” care a mizat pe 6 străini în echipa de start.
Beiușenii au făcut un joc bun de deplasare și au dat dovadă de eficiență în fața porții adverse.
De remarcat că în sezonul trecut , când Bihorul Beiuș a câștigat campionatul Ligii a 4-a din Bihor și a reușit promovarea în liga a 3-a din lot a făcut parte și mijlocașul sătmărean Adrian Micaș ( 37 ani).
Etapa viitoare, sâmbătă 6 septembrie, de la ora 17:00, CS Bihorul Beiuș va evolua pe teren propriu cu Minaur Baia Mare.
Liga 3, Seria 8 – Etapa 1
Olimpia Satu Mare – Bihorul Beiuș 1–3 (0–2)
Marcatori: Țânțaș (83) / Degău (18, 90 – pen.), Bercea (36).
Olimpia: Bukova – Rahming, Meas, Morakinnyo, Bodea, Ettouati, Mihoc, Estan, Gînța, Anderson, Trowbridge.
Rezerve: Duca – Hajdo, Oliphant, Țânțaș, Oros, Chira, Drummond, Contra.
Pentru CS Bihorul Beiuș au evoluat: Fl. Bodea – Al. Jurcuț, Al. Rus, S. Oșvat, L. Buciuman – R. Turcan, Al. Lezeu (50 M. Căprescu) – R. Bartha (70 Al. Blidar), Al. Matiuță (46 D. Cociuba), Vl. Degău – Cl. Bercea (85 A. Prața). Team-manager: Adrian Anca. Antrenor principal: Zoltan Vig. Antrenor secund: Vlad Silaghi.
SERIA 8, etapa 1
Vineri, 29 august 2025, ora 18:00
Lotus Băile Felix – Unirea Tăşnad 0-2
Claudiu Băicuț (43, 65 – penalty)
Viitorul Cluj – Unirea Dej 1-0
Marius Cobărzan (60)
Sâmbătă, 30 august 2025, ora 18:00
SCM Zalău – Sănătatea Cluj 1-1
Sergiu Pop (15) / Raul Saroși (45+1)
Sticla Arieşul Turda – Crişul Sântandrei 2-4
Ciprian Dioszeghi (34), Alexis Paul (90+3) / Robert Popescu (27, 63), Casian Cirtea (83), Denis Rusu (87)
Olimpia MCMXXI Satu Mare – Bihorul Beiuş 1-3
Sofian Țîntaș (83) / Vlad Degău (18, 90 – penalty), Claudiu Bercea (36)
Minaur Baia Mare – CSM Sighetu Marmaţiei 4-3
Raphael Stănescu (11, 20), Raul Vitan (42), Andy Bădici (60) / Alex Băican (38 – autogol), Gabriel Bor (62), Romain Oller (77)
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble