Fostul fundaș central al echipei naționale și unul dintre cei mai valoroși fotbaliști sătmăreni ai ultimelor decenii, Florin Gardoș, a împlinit pe 29 octombrie, 37 de ani!
Născut la Satu Mare, Gardoș și-a început cariera la Olimpia Satu Mare și apoi la LPS Satu Mare. A continuat să joace apoi în județ la Floreța Mobel Odoreu și Someșul Satu Mare, de unde a făcut pasul spre Concordia Chiajna, iar ulterior spre Steaua București, echipă cu care a cucerit titlul de campion al României. Performanțele sale remarcabile din tricoul roș-albastru i-au adus transferul în Premier League, la Southampton, unde a avut ocazia să evolueze împotriva unora dintre cei mai buni jucători din lume.
Elegant, puternic și dedicat, Florin Gardoș a reprezentat cu mândrie România pe marile scene ale fotbalului european, fiind un exemplu de profesionalism și seriozitate pentru tinerii sportivi sătmăreni.
A absolvit cu succes cursul UEFA Master in Sports Management
În urmă cu două săptămâni, Florin Garfdoș a absolvit prestigiosul program UEFA Master in Sports Management (UEFA MIP), un curs de elită dedicat foștilor fotbaliști care doresc să urmeze o carieră în managementul sportiv.
După doi ani de studii și proiecte complexe în cadrul programului, Gardoș a primit diploma UEFA, marcând un nou pas important în parcursul său profesional.
„După doi ani de muncă grea, am primit în sfârșit diploma mea UEFA Master in Sports Management. Recunoscător pentru această experiență și entuziasmat pentru ceea ce urmează”, a transmis pe rețelele de socializare, alături de o fotografie de la ceremonia de absolvire.
Programul UEFA MIP (Executive Master for International Players) este recunoscut la nivel internațional și are ca scop formarea foștilor jucători profesioniști în domenii precum administrarea cluburilor, guvernanță sportivă, marketing, strategie și finanțe.
Prietenii de la Gazeta de Nord Vest îi urează La mulți ani și multă sănătate!




















