Performanță de excepție pentru sportivii sătmăreni la C.I. I-Global Karate

Performanță de excepție pentru sportivii sătmăreni la C.I. I-Global Karate
La data de 4 octombrie, la Sala Polivalentă Soroksár din Budapesta (Ungaria), s-a desfășurat cea de-a V-a ediție a Campionatului Internațional I-Global Karate, organizat de Sensei Halász Attila (5 Dan, I.K.F Global Referee și reprezentant Ungaria I-Global Karate). Competiția a fost dedicată sportivilor speciali și celor cu dizabilități și a reunit peste 100 de participanți cu diverse afecțiuni – autism, ADHD, Asperger, sindrom Down, nevăzători sau sportivi în scaun rulant – din 7 țări: Olanda, Lituania, Italia, Belgia, Slovenia, Ungaria și România.
România a fost reprezentată de Federația I.K.U România, sub egida F.R.A.M., printr-un lot de 12 sportivi pregătiți de Sensei Nyesti Csaba (5 Dan karate). Sportivii români au obținut un rezultat remarcabil, cucerind 14 medalii: 4 de aur și 10 de bronz.
Rezultatele individuale:
Aur (locul I): Morar Ayan Raul, Mihali Alexandra, Goinea Andrei, Tămășan Luca Amaris
Bronz (locul III): Görbe Edina (3 medalii), Pop Arabella, Penzes Emanuel, Bota Sebastian, Vékony Dávid, Dumitre Cristian Matei, Attalah Francois, Nyesti Nora Tiara (ca suport)
Pe lângă aceste rezultate, echipele de kata au avut prestații foarte bune:
Echipa Morar – Dumitre – Bota a obținut locul IV la proba de kata.
Penzes – Pop, la kata family, s-au clasat tot pe locul IV.
La Duo Kata (un sportiv special și unul non-special în sincron), perechea Görbe – Nyesti a cucerit medalia de bronz.
O performanță deosebită a fost reușită de sportiva Görbe Edina, care, împreună cu Andrea Pátkai (sportivă din Ungaria, cu sindrom Down), a obținut bronzul la proba International Duo Kata.
Totodată, Nyesti Nora Tiara, sportivă din Satu Mare, a participat ca suport în cinci probe de kata duo, unde a obținut o medalie de bronz. Mai mult, aceasta a debutat și ca arbitru, oficiind probele sportivilor aflați în scaun rulant.
Anul viitor, tot la Budapesta, se va desfășura Campionatul Mondial, unde sportivii noștri vor avea din nou ocazia să își demonstreze talentul.
Felicitări sportivilor, părinților și antrenorilor pentru munca și devotamentul lor! Oss!
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble