Liga a 3-a: SC Olimpia MCMXXI Satu Mare- Sănătatea Cluj Napoca 2-2
Punct salvat pe final de băieții lui Funicello
L după remiza cu ”Virușii verzi”, urmează duelul cu Minaur Baia Mare
De o mică surpriză am avut parte vineri după amiază , pe stadionul ”Someșul”, acolo unde SC Olimpia MCMXXI Satu Mare a obținut un egal, 2–2, pe teren propriu, în fața formației Sănătatea Cluj, în etapa a 7-a a Ligii a 3-a.
Deși clujenii antrenați de fostul internațional maghiar, Vasile Miriuță, au venit ca mari favoriți la Satu Mare , aceștia au tratat prea ușor duelul cu băieții lui Funicello iar la final fotbalul i-a pedepsit. Scorul a fost deschis chiar înainte de pauză de Saroși, însă la câteva minute după reluare, Duenes a egalat. Bucuria gazdelor a fost de scurtă durată, pentru că fostul atacant de la CSM Olimpia , Alexandru Pop, a readus avantajul pentru clujeni. În cele din urmă, Meas a restabilit egalitatea în minutul 85 și a salvat un punct pentru Olimpia. Sănătatea a forțat victoria și a avut două mari ocazii în ultimele minute plus un penalty cerut vehement...S-a terminat însă 2-2 cu două puncte pierdute de Sănătatea în lupta pentru play off și cu un punct mare câștigat de cei de la SC Olimpia MCMXXI pprin care i egalează pe cei de la Unirea Dej în clasament.
Sâmbăta viitoare, Olimpia va juca din nou acasă, pe stadionul Someșul, contra celor de la Minaur Baia Mare. În aceeași rundă, liderul Unirea Tășnad se va deplasa la Cluj Napoca, pentru un duel chiar cu Sănătatea. De altfel la acest meci în tribune s-au aflat atât președintele Unirii, Zsido Lorant cât și directorul tehnic, Ioan Stelescu.
LIGA 3, Seria a 8-a, etapa a 7-a
SC Olimpia MCMXXI Satu Mare – CS Sănătatea Servicii Publice 2–2 (0–1)
Marcatori: Duenes (51), Meas (85) / Saroși (45+3), Pop (53).
Academia de Fotbal Viitorul Cluj – Sticla Arieșul Turda: 4-0
Unirea Dej – SCM Zalău: 0-1
CS Minaur Baia Mare – Lotus Băile Felix: 3-1
CSM Sighetu Marmației – Crișul Sântandrei: 2-2
Bihorul Beiuș – Unirea Tășnad: 0-2
Clasament
1.Unirea Tășnad – 18p (21-6) – 7
2.Minaur Baia Mare – 18p (19-12) – 7
3.SCM Zalău – 16p (13-7) – 7
4.CSM Sighet – 12p (14-10) – 7
5.Crisul Sântandrei – 11p (11-8) – 7
6.Sănătatea Cluj – 10p (12-9) – 7
7.Lotus Băile Felix – 10p (10-8) – 7
8.Viitorul Cluj – 9p (8-7) – 7
9.Bihorul Beiuș – 7p (6-12) – 7
10.Unirea Dej – 4p (6-9) – 7
11.Olimpia Satu Mare – 4p (8-20) – 7
12.Sticla Turda – 0p (3-23) – 7
Etapa viitoare. Vineri, 10 octombrie, 15.00: Băile Felix – Viitorul Cluj; Sănătatea Cluj – Unirea Tășnad; SCM Zalău – CSM Sighet. Sâmbătă, 11 octombrie, 15.00: Arieșul Turda – Unirea Dej; SC Olimpia – CS Minaur; Crișul – Bihorul Beiuș.




















