Victorie importantă pentru fetele lui Ciprian Mărieș

Victorie importantă pentru fetele  lui Ciprian Mărieș

Echipa feminină de handbal CSM Olimpia Satu Mare a obținut marți după-amiază o victorie importantă în etapa a 12-a a Campionatului Național de Junioare II, Seria H, impunându-se cu 33–31 pe teren propriu, în Sala de Sport „Ecaterina Both”, în fața formației AHC Valeria Motogna Zalău.

Meciul a început sub semnul echilibrului, oaspetele conducând doar în primele trei minute. Sătmărencele au revenit rapid de la 0–2 și au preluat controlul jocului, ducând scorul la 3–2 și apoi la 7–3 în minutul 8. La finalul primei reprize, avantajul gazdelor era consistent: 16–10.
Repriza secundă a adus o revenire puternică a echipei din Zalău, care s-a apropiat periculos la doar două goluri (20–18), iar în minutul 53 a reușit egalarea, 28–28. Finalul a fost extrem de tensionat, însă elevele antrenorului Ciprian Mărieș au gestionat cu calm ultimele minute și au obținut o victorie meritată, scor 33–31.
În urma acestui rezultat, AHC VM Zalău rămâne pe locul 6 în clasament, cu 8 puncte, în timp ce CSM Olimpia Satu Mare bifează a doua victorie a sezonului, acumulând 4 puncte și ocupând locul 8, penultimul. Succesul poate reprezenta un important impuls moral pentru partidele viitoare.
În etapa a 13-a, CSM Olimpia va sta, urmând ca pe 1 martie să primească vizita uneia dintre cele mai puternice echipe ale seriei, LPS Bistrița, formație neînvinsă și ocupanta locului secund.
JUNIOARE II – SERIA H – ETAPA 12
CSM Olimpia Satu Mare – AHC Valeria Motogna Zalău 33–31 (16–10)
CSM Olimpia: Elena Costin, Adelina Ioana Rus, Henrietta Bâlc, Sonia Precup (8 goluri), Teodora Crăciun (2), Patrisia Stanciu, Roberta Bagaian (6), Lavinia Andreicuț (6), Sara Maria Șteț, Adina Elena Ciocotiș (5), Norina Alexandra Bombar (1), Iulia Pop (5).

 

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble