Unirea Tășnad a debutat excelent în returul Ligii a 3-a, Seria a 8-a, reușind o victorie clară, scor 4–1, pe teren propriu, în fața formației CS Bihorul Beiuș. Succesul aduce echipa din stațiunea balneară sătmăreană din nou pe primul loc în clasament și a avut o semnificație specială: a fost cadoul perfect oferit de jucători și staff directorului tehnic Ioan Stelescu, care chiar în ziua meciului și-a sărbătorit ziua de naștere.
Partida nu a început deloc ușor pentru elevii lui Mihai Sabău-Svegler. Oaspeții au deschis scorul rapid, în minutul 9, după o fază încâlcită în careul tășnădenilor. Lovitura primită devreme a tăiat din elanul tășnădenilor, care au intrat greu în ritmul jocului și au intrat la pauză în dezavantaj.
După reluare, însă, Unirea și-a arătat adevărata sa valoare. Mamourou Sanogo a restabilit egalitatea în minutul 53, iar doar trei minute mai târziu Robert Băciuț a transformat cu siguranță o lovitură de la 11 metri,obținută de Chitaș, ducându-și echipa în avantaj. Dominarea gazdelor a continuat, iar pe final Raul Topan a majorat diferența, înainte ca Vajda Roland să stabilească scorul final, 4–1, dintr-un penalty obținut tot de Chitaș.
Finalul partidei a oferit momente emoționante. Spectatorii i-au cântat „Mulți ani trăiască” directorului tehnic Ioan Stelescu, iar jucătorii Unirii l-au sărbătorit într-un mod inedit, aruncându-l pe brațe, într-o atmosferă deosebită, care a subliniat spiritul de familie din cadrul clubului.
„Ne așteptam la un meci dificil, mai ales că adversarii au trecut prin schimbări importante în pauza de iarnă. Jocul nostru a arătat că suntem încă la început de retur, dar reacția din repriza a doua a fost una foarte bună. Îi felicit pe băieți pentru atitudine și determinare”, a declarat la final antrenorul Mihai Sabău-Svegler.
Grație acestei victorii, a 13-a din actualul sezon, Unirea Tășnad a revenit pe prima poziție a clasamentului Seriei a 8-a. În etapa viitoare, tășnădenii vor evolua tot pe teren propriu, urmând să primească vizita formației Sănătatea Cluj, într-un nou duel important pentru menținerea poziției de lider.
Unirea Tăşnad – CS Bihorul Beiuş 4-1 (0-1)
Au marcat: Mamourou Sanogo 53, Claudiu Baciuț 56 penalty, Emanuel Topan 72, Roland Vajda 80 penalty / Claudiu Bercea 9
Unirea: M. Traia – A. Ciul, Șt. Funkenhauzer, D. Tătaru (70 E. Gomez), D. Matei (90+3 D. Groza), D. Vultur (70 Em Topan), Fl. Chitaș, Al. Negrea, R. Vajda, Cl. Băciuț (88 K. Barth), M. Sanogo (88 Ad. Militaru). Antrenor: Mihai Sabău Șvegler. Director ethnic: Ioan Stelescu
Bihorul: Fl. Bodea – N. Pop (65 R. Turcan), Sg. Bactăr (78 R. Bartha), Al. Rus (83 A. Prața), L. Hadadea, Al. Jurcuț, C. Trowbridge (78 Ad. Ungur), Al. Mare, Al. Matiuță (46 I. Hebriștean), Ad. Șter, Cl. Bercea. Antrenor: George Zima
Arbitri: Răzvan Necrici (Chechiș) – Gheroghe Cristian Mureșan (Cavnic) și Flavius lazăr Seiche (Sânmihaiu Almașului), rezervă Eduard Centea (Zalău).
Observatori FRF: Gabriel Bârjac (Zalău) și Horaţiu Leonard Pârţiu-Vasilichi (Unirea – Bistrița Năsăud)
SERIA 8, etapa 18
Sănătatea Cluj – Olimpia MCMXXI Satu Mare 4-1
Lotus Băile Felix – Minaur BM0-3
SCM Zalău – Unirea Dej 1-0
Arieşul Turda – Viitorul Cluj 0-3
Jocul nu s-a disputat din cauza neprezentării jucătorilor echipei gazde. După expirarea termenului de 15 minute de la ora oficială de start a partidei, arbitrul a fluierat sfârșitul jocului. Viitorul Cluj va câștiga întâlnirea la ”masa verde”, cu 3-0.
Crişul Sântandrei – CSM Sighetu Marmaţiei 1-0
Unirea Tăşnad – CS Bihorul Beiuş 4-1
CLASAMENT
1.Unirea Tășnad – 41
2.SCM Zalău – 41
3.Minaur Baia Mare – 40
4.Sănătatea Cluj – 38
5.Crișul Sântandrei – 36
6.Sighetu Marmației – 28
7.Lotus Băile Felix – 25
8.Viitorul Cluj – 16
9.Unirea Dej – 14
10.Bihorul Beiuș – 13
11.Olimpia MCMXXI – 11
12.Sticla Arieșul Turda – 2
Etapa 19. Vineri, 6 martie (ora 15.00): Unirea Dej – Arieșul Turda; Viitorul Cluj – Băile Felix. Sâmbătă, 7 martie (ora 15.00): CS Minaur – SC Olimpia; Bihorul Beiuș – Crișul Sântamdrei; CSM Sighet – SCM Zalău; Unirea Tășnad – Sănătatea.




















