Cupa „Mircea Eliade” la badminton – etapă regională la Satu Mare
Sâmbătă, 7 martie 2026, la Satu Mare se va desfășura etapa regională a Cupei „Mircea Eliade” la badminton, competiție dedicată tinerilor practicanți ai acestui sport și devenită deja o tradiție în calendarul activităților sportive școlare.
La întrecerile din acest an sunt așteptați concurenți din mai multe județe din zona de nord-vest a țării: Maramureș, Cluj, Sălaj și Arad, alături de sportivii din Satu Mare, gazdele proiectului.
Evenimentul este inițiat și coordonat de dr. Claudia Cziprok, director al unității de învățământ, împreună cu profesorul Bogdan Ludovic, unul dintre promotorii badmintonului în mediul școlar sătmărean. Competiția își propune să încurajeze practicarea sportului în rândul elevilor și să promoveze badmintonul ca activitate recreativă și competitivă.
Primele ediții ale Cupei „Mircea Eliade” au fost organizate la nivel local de către Școala Gimnazială „Mircea Eliade”, competiția reunind elevi de gimnaziu și având ca scop promovarea acestui sport atractiv în rândul tinerilor.
Organizatorii speră ca și ediția din acest an să aducă meciuri spectaculoase, dar mai ales să contribuie la dezvoltarea spiritului de fair-play, prietenie și competiție între elevii participanți.




















