Deputatul PSD de Satu Mare, Mircea Govor, lansează acuzații ferme la adresa partidelor de opoziție, după dezbaterile din comisiile de buget, unde, potrivit acestuia, ar fi fost blocate măsuri importante de sprijin pentru categoriile vulnerabile.
„Un abuz politic ambalat în proceduri”
Parlamentarul susține că, în cadrul discuțiilor din comisii, votul ar fi indicat o majoritate favorabilă pachetului de solidaritate propus de Partidul Social Democrat, însă rezultatul final nu ar fi reflectat această realitate.
„Votul a existat, majoritatea a existat, dar rezultatul a fost corectat prin artificii de interpretare”, afirmă acesta, calificând situația drept un „abuz politic”.
Acuzații la adresa opoziției
În declarația sa, deputatul îi acuză direct pe reprezentanții Uniunea Salvați România, Partidul Național Liberal și Alianța pentru Unirea Românilor că ar fi blocat:
majorarea indemnizațiilor pentru copiii cu dizabilități
sprijinul destinat unui număr de aproape 3 milioane de pensionari
Potrivit acestuia, decizia nu ar fi fost determinată de lipsa resurselor financiare, ci de lipsa asumării politice.
Mesaj politic tranșant
Mircea Govor subliniază că astfel de decizii nu mai țin de disputele politice obișnuite, ci de responsabilitatea față de cetățeni.
„Când refuzi drepturi unor oameni vulnerabili prin chichițe procedurale, nu mai putem vorbi despre responsabilitate publică”, a transmis acesta.
Poziția PSD
Deputatul reafirmă poziția PSD, susținând că partidul promovează consecvent măsuri de echitate socială și sprijin pentru categoriile defavorizate.
În final, acesta a transmis un mesaj ferm: nu acceptă manipularea votului, blocarea unor drepturi prin tertipuri și sacrificarea celor vulnerabili, subliniind că „dreptatea nu se negociază, se face”.




















