Fotbalul din județul Satu Mare are parte de un nou weekend plin de emoții în Liga 3, Seria 8, unde cele două reprezentante ale județului, SC Olimpia MCMXXI Satu Mare și Unirea Tășnad, vor disputa partide importante în etapa a 20-a a campionatului.
Meciurile de sâmbătă pot influența atât lupta din partea inferioară a clasamentului, cât și cea pentru primele locuri.
Olimpia MCMXXI caută primele puncta după revenirea lui Criti Popa
SC Olimpia MCMXXI Satu Mare joacă sâmbătă primul meci pe teren propriu de la revenirea pe banca tehnică a antrenorului Cristi Popa.
De la ora 15:00, sătmărenii noștri vor întâlni pe Viitorul Cluj, partidă care se va disputa pe stadionul Someșul din Satu Mare.
Sătmărenii vin după o etapă dificilă, în care au cedat în deplasare cu 0–3 în fața celor de la CS Minaur Baia Mare. Echipa ocupă în prezent locul 11, cu 11 puncte, iar obiectivul este clar: întreruperea seriei negative și acumularea de puncte pentru a urca în clasament.
De cealaltă parte, Viitorul Cluj vine după un rezultat de egalitate, 0–0 cu Lotus Băile Felix, și speră să obțină un rezultat bun în deplasare pentru a se apropia de zona de mijloc a clasamentului.
Condițiile meteo se anunță ideale pentru fotbal: temperaturi de 16–17 grade Celsius, șanse reduse de precipitații și vânt slab, ceea ce ar putea favoriza un joc deschis și spectaculos.
Pentru SC Olimpia MCMXXI, miza este una importantă: o victorie ar aduce nu doar puncte vitale, ci și moralul necesar pentru finalul de sezon.La începutul partidei se va ține și un moment de reculegere în memoria fostului președinte de onoare al clubului, Bodi Rudolf, trecut la cele veșnice la începutul săptămânii la doar 62 de ani.
Unirea Tășnad, duel de foc pentru play off
Tot sâmbătă, de la ora 15:00, Unirea Tășnad va evolua în deplasare pe terenul celor de la Crișul Sântandrei, într-un meci cu miză mare pentru partea superioară a clasamentului.
Gazdele vin după o victorie importantă, 3–2 în deplasare cu Bihorul Beiuș, rezultat care le-a menținut în lupta pentru play-off.
De partea cealaltă, formația din Tășnad încearcă să treacă peste pasul greșit din etapa trecută, când a pierdut pe teren propriu cu 0–2 în fața celor de la Sănătatea Cluj. Înfrângerea i-a costat pe sătmăreni și poziția de lider.
Echipa pregătită de Ioan Stelescu și Mihai Sabău Svegler are acum șansa unei reacții rapide, iar o victorie ar putea readuce Unirea în fruntea clasamentului.
Înaintea etapei a 20-a, clasamentul în zona superioară din Seria 8 este extrem de echilibrat:
1.CS Minaur Baia Mare – 43 puncte
2,Unirea Tășnad – 41 puncte
3.Sănătatea Cluj – 41 puncte
4.SCM Zalău – 41 puncte
5.Crișul Sântandrei – 39 puncte
Cu liderul Minaur Baia Mare programat într-un meci dificil în deplasare la Sănătatea Cluj, orice pas greșit în partea superioară a clasamentului poate schimba din nou ordinea echipelor.
Programul etapei a 20-a – Liga 3, Seria 8
Vineri, 13 martie
Sănătatea Cluj – Minaur Baia Mare (15:00)
Lotus Băile Felix – Unirea Dej (15:00)
Sâmbătă, 14 martie
Olimpia MCMXXI Satu Mare – Viitorul Cluj (15:00)
Arieșul Turda – Sighetu Marmației (15:00)
Zalău – Bihorul Beiuș (15:00)
Crișul Sântandrei – Unirea Tășnad (15:00)




















