Tâlcuirea, pe scurt, a Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur (7)

Dumnezeu-Tatăl iubeşte atât de mult lumea, încât ni-L dăruieşte pe Însuşi Fiul Său (Ioan III; 16-17), spre a ne împărtăşi cu El şi a ne mântui prin El. Sfânta Liturghie este Taina Jertfei de pe Golgota şi a împărtăşirii noastre cu Hristos-Dumnezeu, este slujba, prin excelenţă, în cadrul căreia noi Îi aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra omenirii de la începutul creaţiei şi până în prezent, mulţumindu-I, în mod special, pentru venirea Unuia-Născut Fiului Său în lume, prin întruparea din Fecioara Maria, şi pentru instituirea şi predarea Tainei Dumnezeieştii Euharistii (de altfel, cuvântul “euharistie” înseamnă “mulţumire”). În cele ce urmează, ne vom opri puţin asupra tâlcuirii părţii centrale a Liturghiei, a miezului ei, a inimii ei, vorbind despre prefacerea Darurilor de pâine şi vin în Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos. După cântarea serafimilor (“Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot…”), preotul rosteşte cuvintele Mântuitorului de la Cina cea de Taină (“Luaţi, mâncaţi, Acesta este Trupul Meu, Care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor. Beţi dintru Acesta toţi, Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, Care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”). Însă, nu prin aceste cuvinte se sfinţesc Darurile de pâine şi vin şi se prefac în Trupul şi Sângele Domnului. Aceste sublime cuvinte fac parte din rugăciunea Sfintei Jertfe, pe care preotul o citeşte în taină, istorisind chipul în care Mântuitorul a instituit, la Cina cea de Taină, Sfânta Împărtăşanie (Euharistia). Prin rostirea lor, preotul ridică puţin glasul, spre a ne aduce aminte de cuvintele Domnului de la Cină, apoi continuă rugăciunea în taină, cerând de la Dumnezeu să-L trimită pe Duhul Sfânt, prefăcând Darurile în Trupul şi Sângele Domnului. După această rugăciune, numită “epicleză”, făcută cu binecuvântare (cruciş) de trei ori a Agneţului de pe Sfântul Disc şi a vinului din Sfântul Potir, pâinea Agneţului devine şi este (nu închipuie) Trupul Domnului, iar vinul se preface în şi este (nu închipuie) Sângele Lui, precum El ne-a încredinţat. Există o cântare a cântărilor şi o sărbătoare a sărbătorilor. Tot aşa, există o “Taină a Tainelor”, care este “dumnezeiasca prefacere a pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Domnului”. De aceea, în timp ce strana cântă: “Pe Tine Te lăudăm, pe Tine Te binecuvântăm, Ţie Îţi mulţumim, Doamne, şi ne rugăm Ţie, Dumnezeului nostru”, credincioşii îşi pleacă fruntea cu evlavie până la pământ, îngenunchind, iar preotul, în Sfântul Altar, Îl invocă/cheamă pe Duhul Sfânt-Dumnezeu. La cele trei binecuvântări, rostite de către preot (asupra pâinii, asupra vinului şi asupra ambelor), paraclisierul sună clopoţelul (în unele părţi trăgându-se chiar clopotul mare al bisericii), ca să audă toată lumea că acum are loc “dumnezeiasca prefacere a Darurilor”, rugându-se toţi cu “strângere de inimă”. Acesta este momentul cel mai înălţător, cel mai important şi mai “înfricoşător” al întregii Liturghii, fiindcă acum are loc aducerea Jertfei celei fără de sânge. După ce preotul rosteşte cuvintele: “Ale Tale dintru ale Tale, Ţie Îţi aducem de toate şi pentru toate” (moment în care preotul ridică puţin Sfântul Disc şi Sfântul Potir, care conţin Cinstitele Daruri, imitând gestul Mântuitorului de la Cina cea de Taină, Care a luat pâinea în sfintele şi preacuratele Sale mâini), când la strană se cântă: “Pe Tine Te lăudăm…”, Duhul Sfânt Se pogoară şi, prin lucrare nevăzută şi neînţeleasă de minte, sfinţeşte şi preface pâinea şi vinul în Sfântul Trup şi în Sfântul Sânge. Prin exprimarea: “Ale Tale dintru ale Tale, Ţie Îţi aducem de toate şi pentru toate”, opinează Sfântul Nicolae Cabasila, “este ca şi cum preotul I-ar spune Părintelui Ceresc: <<Ţie Ţi-aducem acea Jertfă (în chip nesângeros), pe care Unul-Născut, Fiul Tău, Ţi-a adus-o Ţie (în chip sângeros), lui Dumnezeu şi Tatăl. Şi oferind-o, Îţi mulţumim, pentru că şi Acela, oferind-o, Ţi-a mulţumit. Nimic din al nostru nu adăugăm la această Jertfă a Darurilor. Pentru că nu sunt faptele noastre aceste Daruri, ci lucrările Tale. Nici acest mod de slujire nu este născocirea noastră, ci Tu ne-ai învăţat şi ne-ai mişcat să slujim în acest fel. De aceea, toate câte Îţi aducem sunt în întregime de la Tine>>”. Din acest moment, “Cinstitele Daruri” devin “Sfintele Daruri”. Acum, Hristos, zice pr. prof. Florian Nechita, este prezent real în Biserica Sa, iar slujba noastră devine actualizarea Jertfei de pe Golgota. În Trupul Domnului se preface doar Agneţul; celelalte părticele de pe Disc doar se sfinţesc şi se împărtăşesc din sfinţenia Sfântului Trup, motiv pentru care, la rostirea: “Sfintele Sfinţilor”, se înalţă doar Agneţul şi nu Discul cu toate miridele (părticelele soase, la Proscomidie, din prescură). Prin urmare, Sfintele Daruri nu mai sunt simboluri, ca înainte de sfinţire, nu mai sunt icoane ale firii omeneşti a lui Iisus Hristos, ci acum sunt Însuşi Sfântul Trup (Care a primit jigniri, pălmuiri, scuipări, răni, fiere, răstignire, Care S-a născut din Fecioara Maria, Care a fost îngropat, Care a înviat a treia zi, S-a înălţat la ceruri şi a şezut de-a dreapta Tatălui) şi Însuşi Sfântul Sânge (Care S-a scurs când a fost străpuns Trupul) ale Domnului Hristos, pe care le avem cu noi, sub chipul pâinii şi al vinului euharistice. Noi credem cu tărie că “aşa este, scrie Sfântul Nicolae Cabasila, pentru că Însuşi Domnul a zis: <<Acesta este Trupul Meu…>> şi <<Acesta este Sângele Meu…>>, poruncind Apostolilor şi Bisericii întregi: <<aceasta să faceţi spre/întru pomenirea Mea>>. Nu le-ar fi poruncit să repete această Taină, dacă nu le dădea puterea să o şi săvârşească. Şi care este puterea? Duhul Sfânt. Acesta este Cel Care, prin mâna şi limba preotului, slujeşte Sfintele Taine. Liturghisitorul este slujitorul harului Sfântului Duh, fără să ofere nimic de la sine. De aceea, nici n-are importanţă dacă se întâmplă să fie el însuşi plin de păcate. Un asemenea lucru nu împiedică aducerea Darurilor, care întotdeauna sunt bineplăcute lui Dumnezeu. Precum un medicament preparat de un om, care n-are legătură cu ştiinţa medicală, nu-şi pierde puterea vindecătoare, ci este de ajuns doar să fie preparat după îndrumările medicului. După ce împlineşte Jertfa, preotul având în faţa lui chezăşia, dumnezeiasca iubire de oameni, adică pe Mielul lui Dumnezeu, Hristos, mulţumeşte şi se roagă (în genunchi)”. După ce s-a rugat pentru cei care se vor împărtăşi cu Sfintele Daruri, preotul îi pomeneşte pe toţi Sfinţii şi, mai ales, pe Preasfânta Maică, pe Născătoarea de Dumnezeu, pe Pururea Fecioară Maria, care “depăşeşte orice sfinţenie”, prin mijlocirea căreia S-a întrupat Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, ca ei să mijlocească pentru noi, să dobândim viaţa veşnică. Preotul se roagă pentru toţi credincioşii (vii şi adormiţi), deoarece aceştia nu au ajuns încă la desăvârşire, având mare nevoie de rugăciune. În acele momente, toţi cei prezenţi la Sfânta Liturghie se ridică în picioare, cântând cu însufleţire “Axionul” (“Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, pe cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărim”). Deschiderea uşilor împărăteşti ale Sfântului Altar şi a dverei (perdelei) înseamnă deschiderea cerurilor şi a milostivirii lui Dumnezeu faţă de noi, prin Jertfa Fiului Său, iar cădirea se face în cinstea Sfintelor Daruri şi a Maicii Domnului, pe care o pomenim acum, preotul binecuvântând, totodată, anafura, care se va împărţi credincioşilor la finalul Sfintei Liturghii. Acum se încheie partea principală a Sfintei Liturghii, afirmă pr. prof. Florian Nechita, “cea care stă în legătură cu Jertfa”, partea care urmează stând “în legătură cu Taina, adică privind împărtăşirea credincioşilor, care constituie scopul ultim al Sfintei Liturghii”.