Trei medalii pentru LPS Satu Mare la Campionatul Național „Educație prin Șah”

Trei medalii pentru LPS Satu Mare la Campionatul Național „Educație prin Șah”

ȘAH
Trei medalii pentru LPS Satu Mare la Campionatul Național „Educație prin Șah”
8 Balog Ronaldo a fost revelația turneului la cei 7 ani și 2 luni el reușind să cucerească argintul categoriei U9

După ce cortina a căzut peste ediția dedicată seniorilor, Timișoara a găzduit o nouă competiție de anvergură: Campionatul Național „Educație prin Șah”. Evenimentul a apărut în calendarul intern ca urmare a deciziei FIDE de a organiza campionatele mondiale de juniori atât pe categorii de vârste pare (8–20 ani), cât și impare (7–17 ani), competiția națională având rol de calificare pentru mondialul din Brazilia.
În perioada 23 februarie – 1 martie, eleganta sală a Hotelului Continental din Timișoara a devenit scena unor confruntări intense, marcate de emoții, mutări inspirate și ambiția tinerilor șahiști.
Județul Satu Mare a fost reprezentat de sportivii de la LPS Satu Mare, care au avut evoluții excelente, încununate cu trei medalii.
La categoria băieți sub 9 ani, Balog Ronaldo, în vârstă de doar 7 ani și 2 luni, a fost revelația competiției. Deși a întâlnit adversari mai mari, a jucat cu maturitate și curaj, clasându-se la egalitate pe locurile 1–3, cu 7,5 puncte. În urma criteriilor de departajare, a obținut medalia de argint – un rezultat remarcabil pentru unul dintre cei mai tineri competitori ai generației sale.
La fete, Sofia Vălean a confirmat forma excelentă din ultima perioadă. Deși a avut, în general, adversare mai mari cu un an, a demonstrat constanță și siguranță în joc, încheind competiția pe locul 3, cu 7 puncte, și anunțându-și intențiile pentru următoarele întreceri naționale.
La categoria fete sub 13 ani, gemenele Noelia și Andreea Cristurean au fost protagonistele uneia dintre cele mai disputate secțiuni. Noelia a devenit vicecampioană națională, terminând la egalitate de puncte cu liderul, fiind devansată la criteriul Buchholtz cu doar 0,5 puncte. Andreea, clasată pe locul 6, la egalitate de puncte cu locul 4, a avut un rol decisiv în ultima rundă, reușind o victorie importantă care a influențat ierarhia finală.
Bilanțul pentru LPS Satu Mare: trei medalii și un loc 6 , performanțe care reflectă talentul copiilor, munca lor zilnică și susținerea constantă a familiilor.
Un cuvânt de apreciere se îndreaptă și către marele maestru Alin Berescu, vicepreședinte al Federația Română de Șah, pentru implicarea în organizarea evenimentului și pentru creșterea vizibilității șahului la nivel comunitar.
Următoarea provocare va avea loc în perioada 1–9 aprilie, la Olimp, unde se va desfășura Campionatul Național Individual pentru Juniori (8–20 ani), competiție ce va reuni sute de tineri șahiști din întreaga țară. De această dată, delegația LPS Satu Mare va fi una și mai numeroasă, pregătită pentru un nou festival al inteligenței pe tabla cu 64 de pătrățele.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble