Unitățile de învățământ sălăjene, evaluate de inspectori

În perioada 30 septembrie - 11 octombrie 2013, aproximativ 80% din unitățile de învățământ sălăjene au fost inspectate de către inspectorii școlari, în cadrul unei inspecții tematice. Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, tema inspecției a reprezentat-o Asigurarea calității în educație prin aplicarea și respectarea legislației în vigoare în unitățile de învățământ, în anul școlar 2013-2014. Printre obiectivele urmărite s-au numărat Evaluarea calității managementului unității de învățământ și Monitorizarea modului în care unitățile de învățământ au organizat activitatea instructiv-educativă și au creat condițiile unui climat de siguranță fizică elevilor în spațiile școlare, pe toată durata programului.

Inspectorii școlari au verificat o serie de aspecte, precum completarea, la zi, a documentelor școlare și a condicii de prezență; proiectarea și realizarea planificărilor anuale, conform programelor școlare; situația cursurilor opționale, la nivelul unităților de învățământ; încadrarea școlilor cu personal didactic; existența unui plan de măsuri pentru ameliorarea rezultatelor la Examenele Naționale; planificarea și organizarea activității Comisiilor Metodice, ale Consiliului de Administrație și ale Consiliului Profesoral; condițile de siguranță fizică pe care școlile le oferă elevilor, pe toată durata programului.

 Iulian Duma

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble