În fiţuica sa clandestină, numai bună de hârtie igienică, taman soiosul Castor delator s-a găsit să critice defectele de vorbire ale unui jurnalist bucureştean. Probabil că în ziua în care mintea de ratat textul ordinar i l-a fătat, Castorică a uitat să se uite dimineaţă în oglinda din baia lui mică. Dacă totuşi s-ar fi uitat, cu uşurinţă ar fi observat că nici el nu e taman zânul zânelor. Ar fi observat că are ochii bulbucaţi, faţa buhăită, guşa umflată şi burta revărsată. Ar mai fi observat că e de-a dreptul anchilozat. Să nici nu mai pomenim de dinţii care nu-i încap în gură, făcându-l de-a dreptul hidos la figură. Castorică nu se poate lăuda nici cu vorbirea sa. Cine a avut ocazia să-l asculte, a realizat că vorbele îi sunt aproape mute. Din cauza danturii deformate, sunetele în gură îi rămân blocate în spatele buzelor pe care şi le crede delicate. Din păcate, ischemia care i-a afectat gândirea în oglindă nu se vede. După cum nu se văd nici alte amănunte privind celebra dotare mică a lui Castorică. Cu chibritul său nemilos nu reuşeşte să încălzească sexul frumos, nici chiar pe cel mai puţin pretenţios. Cam acesta ar fi incisivul Castorel, pe zi ce trece mai tembel, care vede paiul din ochii altora, dar nu vede bârna din ochii lui.
