Jandarmii sălăjeni în acțiuni preventive comunitățile de romi

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Sălaj a efectuat, ieri, o nouă acțiune de prevenire în comunităţile de romi din judeţ. De această dată, ofiţerii instituţiei s-au întâlnit cu membrii comunităţii rome din Pustă, de lângă localitatea Şimleu Silvaniei.
Potrivit  IJJ Sălaj, cei aproximativ 200 de participanţi s-au dovedit receptivi, aceştia manifestându-şi interesul prin multitudinea de întrebări şi solicitări adresate jandarmilor.
Sfaturile preventive, promovarea unui comportament civic bazat pe respect reciproc, dezvoltarea comportamentelor non-violente, prevenirea delincvenţei juvenile, precum şi cunoaşterea legislaţiei în domeniul respectării ordinii şi liniştii publice au fost principalele mesaje transmise de jandarmi cetăţenilor participanţi.
Astfel de acţiuni, desfăşurate în cadrul campaniei ”Jandarmeria pe înţelesul tuturor”, vor avea loc şi în perioada următoare şi în alte zone din judeţ, în baza parteneriatului ”Prevenirea şi medierea situaţiilor de risc în comunităţile cu persoane de etnie romă din judeţul Sălaj”, încheiat între Jandarmeria Sălaj şi Biroul Judeţean pentru Romi din cadrul Instituţiei Prefectului judeţului Sălaj.
Iulian Duma
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble