Parlamentarii sălăjeni, invitați la Prefectură

Parlamentarii sălăjeni, invitați la Prefectură
La iniţiativa prefectului județului Sălaj, dr. Ionel Ciunt, la Instituţia Prefectului Județului Sălaj va avea loc, vineri, 31 ianuarie, o întâlnire a tuturor parlamentarilor din Sălaj cu reprezentanţii primarilor şi cu cei ai patronatelor şi sindicatelor din judeţ.
Întâlnirea are drept scop conturarea nevoilor legislative existente în acest moment, fie despre administraţia publică locală, fie despre mediul de afaceri, dar şi măsura în care ele se pot fi soluţionate prin iniţiative legislative de către cei 6 parlamentari sălăjeni (4 deputați și 2 senatori).
Prefectul Sălajului, Ionel Ciunt, a avut deja o întâlnire cu membrii comisiei județene de dialog social pentru patronate şi sindicate, iar o parte din aceste nevoie au fost sintetizate pe baza propunerilor făcute atât din partea conducerii Instituţiei Prefectului, cât şi din partea reprezentanţilor patronatelor şi sindicatelor, și anume corelarea planului de şcolarizare cu activităţile economice specifice judeţului, identificarea oportunităţilor de afaceri pe zone geografice, propuneri privind suţinerea operatorilor economici care crează locuri de muncă, precum şi alte măsuri fiscale.
Iulian Duma
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble