Polițiștii sălăjeni sărbătoresc Ziua Poliției Române, marcată oficial pe data de 25 martie

 
Conform Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj polițiștii sălăjeni se vor întrece la tenis de masă și șah, iar pe 21 martie va avea loc o competiție de minifotbal. Joi, 20 martie, începând cu orele 10.00, polițiștii din Jibou vor organiza activități cu specific rutier la Școala Gimnazială „Octavian Goga”, iar la sediul Poliției din orașul Șimleu Silvaniei, tot de la ora 10.00, se va desfășura acțiunea „Porți Deschise”. De asemenea, polițiștii sălăjeni vor avea posibilitatea să își dovedească calitățile de bucătari, în cadrul unui concurs care va avea loc la sediul IPJ Sălaj. 
 
În data de 24 martie, de la orele 9.00, la sediul IPJ Sălaj se va desfășura acțiunea „Porți deschise”, în cadrul căreia vor fi prezentate publicului dotări ale Poliției, de la tehnică și până la autospeciale. O astfel de acțiune va avea loc și la sediul Poliției din orașul Cehu Silvaniei. Tot luni, polițiștii din Jibou vor lansa proiectul Security Marketing, de prevenire și combatere a furturilor din societăți comerciale sau din locuințe.
În data de 25 martie, începând cu ora 11.00, polițiștii vor participa la ședința festivă, la sediul inspectoratului.
Iulian Duma
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble