Ramificații în mai multe județe
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureş, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Mureş, Suceava, Cluj-Napoca şi Oradea şi inspectori din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă au efectuat, azi dimineață, un număr de 20 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Mureş, Bistriţa Năsăud, Bihor şi Sălaj, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări infracţionale specializată în infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani.
Potrivit DIICOT –Serviciul Teritorial Târgu Mureș, în cauză există suspiciunea rezonabilă că, membrii grupării organizate, în perioada 2012 şi până în prezent, prin intermediul a trei societăţi comerciale de pe raza judeţului Mureş, controlate de mai mulţi cetăţeni sirieni, au aprovizionat mai multe firme cu marfă achiziționată din spațiul intracomunitar, în valoare de peste 6,8 milioane lei, prin interpunerea altor societăți comerciale din județul Bistrița Năsăud.
Aceste societăți comerciale funcționau, în principal, pentru realizarea scopului ilicit, de fraudare a bugetului de stat, respectiv pentru înregistrarea achizițiilor din spațiul intracomunitar, solicitate de cetățenii sirieni și prin emiterea de facturi către firmele deținute de aceștia, care fiind înregistrate în evidența contabilă a beneficiarilor reali, permiteau deducerea TVA-lui aferent acestor achiziții (aprox. suma de 1,6 milioane lei stabilită până la această dată).
Ulterior, societățile interpuse nu plăteau TVA-ul aferent vânzărilor fictive către societățile cetățenilor sirieni, ajungând să acumuleze datorii semnificative către bugetul de stat, motiv pentru care au fost aduse în stare de insolvență de către administratorii de fapt.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii.
La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Târgu Mureş au fost audiate 15 persoane, acţiunea fiind efectuată cu sprijinul Jandarmeriei Române.
Iulian Duma




















