„Primăvara poeziei” a ajus la a XIV- ediție

 
Centrul de Cultură și Artă al Județului (CCAJ) Sălaj va găzdui, pe 12 aprilie, o nouă ediţie a Concursului judeţean de recitare din poezia românească. Competiţia, organizată de Consiliul Judeţean Sălaj, Centrului de Cultură şi Artă al Județului Sălaj, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (IȘJ) Sălaj, se va desfăşura de la ora 9.00 în cadrul evenimentului cultural „Primăvara Poeziei”, aflat la cea de-a XIV-a ediţie. Juriul va fi alcătuit din personalităţi şi specialişti în domeniul literaturii. Se vor acorda premii în valoare netă şi diplome.
 
Potrivit organizatorilor, concursul îşi propune să descopere, să sprijine şi să promoveze tinere talente în acest domeniu şi se adresează tuturor elevilor înscrişi în şcolile gimnaziale, clasele V-VIII, licee şi colegii din judeţ.
Competiția se va desfăşura pe două secţiuni: o secțiune este rezervată elevilor din şcolile gimnaziale, clasele V-VIII, care vor avea de pregătit două poezii din autorii cuprinşi în programa şcolară, dar alte texte decât cele studiate şi și o alta destinată exclusiv liceenilor, care se vor prezenta la concurs cu trei poezii: una de dragoste, una patriotică şi una satirică, aparţinând autorilor cuprinşi în programa şcolară, dar alte texte decât cele studiate.
Persoanele interesate se pot înscrie în concurs până joi, 10 aprilie, pe baza fişei de participare disponibilă pe site-ul www.culturasalaj.ro sau la sediul Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj.
Iulian Duma
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble